Azi a început selecţia studenţilor care doresc să lucreze în Germania, pe durata vacanţei de vară.
Selecţia se face până la 16 decembrie, la sediul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, din strada Avalanşei nr. 20 – 22, parter, unde se află Direcţia EURES (reţeaua europeană de ocupare).
Pot participa studenţi din toată ţara, iar dosarele se depun între orele 09.00 şi 15.00. La depunerea actelor se va susţine şi testul de limbă germană.
Joburile valabile sunt din industria turismului, agricultură, construcţii, iar retribuţiile sunt similare celor oferite germanilor.
Nu pot participa decât studenţi care urmează cursurile la zi ale unei facultăţi acreditate.
Pentru detalii puteţi suna la numărul de telefon 021.311.07.73.
Anul acesta, din cele 150 de joburi scoase la concurs nu au fost ocupate decât 115. Asta, pentru că doar 115 de studenţi s-au arătat interesaţi de ofertă.