Selecţionerul a fost foarte mulţumit de jocul tricolorilor din acest meci, i-a evidenţiat, printre alţii, pe Neagu, Torje şi Chipciu, dar a făcut şi o afirmaţie halucinantă la adresa golgheterului la zi din Liga I
Piţurcă surprinde de la o zi la alta. După ce a izolat naţionala de jurnaliştii prezenţi în Belgia şi Austria, după ce a spus că tricolorii nu mai vor să joace în România ca să nu mai fie huiduiţi de spectatori, selecţionerul a mai făcut o declaraţie surprinzătoare, la finalul amicalului cu Grecia. „A fost un trei la unu sec, după un joc foarte bun. Grecii n-au avut aproape nicio ocazie de gol şi în a doua repriză scorul putea lua proporţii. Unii jucători, precum Neagu, Chipciu, Găman sunt câştiguri pentru echipa naţionala. În ţară s-au spus vorbe urâte despre ei, dar au ajuns să câştige de o manieră categorică această partidă.
Niciun joc nu seamănă cu altul, poate am avut mai multe greşeli neforţate. Dar în repriza a doua am fost mai buni. Din meciuri pierdute avem de învăţat şi noi am învăţat. La cald nu vă pot spune ce am câştigat, dar sunt mulţumit de Neagu, Chipciu, Torje, Găman, Papp sau Radu Ştefan.
Fane a avut probleme cu accidentările. Eu, dacă eram în locul lui Marius Niculae nu veneam, dar ştiu că îşi doreşte foarte mult să fie la lot şi apreciez că a venit. Chipciu a făcut faza defensivă şi a făcut-o bine. A creat şi panică în atac. Lui Tănase îi prieşte Austria, o să jucăm la munte“, a conchis Piţurcă.