Luni, emisiunea “Replay” de pe TVR1 a prezentat rezumatul unui derby Dinamo - Steaua 0-0 din 1987. Nervos pentru că realizatorii au arătat o eroare de arbitraj a lui Ion Crăciunescu, cel care a condus atunci meciul a intervenit telefonic și, spre uimirea telespectatorilor, a început să “frece” faza respectivă ca la o emisiune actuală de analiză a etapei, unde se discută la nesfîrșit despre erorile arbitrilor.
Actualul preşedinte al CCA a făcut praf un derby Steaua-Dinamo din decembrie ‘87. Dar e convins că a arbitrat impecabil
Telefon în noapte la “Replay”. “Replay”, emisiunea aceea de şi despre fotbal de pe TVR 1. Dar telefonul? Telefonul venea de la Ion Crăciunescu. Fost important arbitru internaţional şi actual preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor. Nu o să vă vină să credeţi, Ion Crăciunescu sunase în calitate de arbitru, nu de preşedinte al arbitrilor. Motivul? Un Dinamo-Steaua 0-0 din 2 decembrie 1987. Un meci de acum 24 de ani!
Puterea arhivei
Colegii noştri Marian Olaianos şi Marius Mitran fac o emisiune de succes tocmai pentru că nu şi-au propus o reţetă de succes, asta cel puţin din perspectiva tendinţelor anilor 2000. Foarte pe scurt, realizatorii şi amfitrionii “Replay”-ului recuperează istoria fotbalului românesc. Poveştile lui frumoase şi momentele de tristeţe, clipele de extaz şi zilele de coşmar. O oră de imagini şi de nostalgii, în care te plimbi pe vechile stadioane ale Bucureştiului şi ale ţării. De pe ANEF, devenit Republicii, pe “23 August’, de pe “Ion Moina” pe Dinamo şi în Ghencea. O călătorie în timp, care îţi restituie nu doar fotbalul de odinioară. Vezi cum erau îmbrăcaţi oamenii, ce panouri publicitare străjuiau terenul, cum arătau bulevardele Bucureştiului. Auzi ce strigau suporterii, deşi, dragii de ei, mai mult aplaudau. Nu deveniserăm nici ultraşi, nu ne organizaserăm nici în facţiuni. Jucam fotba