Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tablouri de 500.000 de euro vândute azi în Bucureşti. Cel mai scump este „Ţărăncuţa cu fuior“, semnat de Nicolae Grigorescu

Publicat in Adevarul, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

Licitaţia de Artă Decorativă de Epocă şi Licitaţia de pictură Valori Tradiţionale, organizate în cursul zilei de marţi, au avut vânzări de aproximativ 500.000 de euro pentru piesele de artă expuse, potrivit site-ului casei Artmark.

În cadrul Licitaţiei Valori Tradiţionale, cele mai scumpe tablouri au aparţinut lui Nicolae Grigorescu şi s-au vândut cu sume impresionante. Astfel, pentru lucrarea „Ţărăncuţa cu fuior“ s-a plătit suma de 85.000 de euro iar pentru „Ţărăncuţa din Muscel“, 75.000 de euro.

Pe locul trei se află lucrarea „Margine de sat“, aparţinând artistului Ion Ţuculescu, care s-a cumpărat cu 44.000 de euro. Alte tablouri aflate pe locurile inferioare din punct de vedere al preţului cu care au fost vândute, sunt „Casa oltenească“, de Theodor Pallady – 20.000 de euro, "Bucovineancă", de Francisc Şirato - 17.000 de euro, "Vatră la Rucăr" şi "Ţărăncuţă", de Camil Ressu - 13.000 de euro, respectiv 10.000 de euro, "Case pe Valea Argeşului", de Rudolf Schweitzer-Cumpăna - 10.500 de euro.

La Licitaţia de Artă Decorativă de Epocă s-au propus 153 de piese remarcabile, printre care vase decorative sfeşnice, ceasuri şi tabachere din argint, bronz, sticlă sau porţelan, obiecte mici de mobilier preţios, şi lămpi decorative. Această licitaţie a înregistrat vânzări de aproximativ 93.000 de euro, iar rata de adjudecare a fost de 83,66%.

În această seară au loc alte două licitaţii Artmark, Licitaţia Colecţiei Hrisanti Petresco şi Licitaţia de Postmodernism şi Contemporană, iar joi se va ţine Licitaţia de Cinegetică, Echitaţie şi Marinărie şi Licitaţia de Alb-Negru.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 14 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 7 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°