* Franţa şi Germania se contrazic în privinţa achiziţiilor de obligaţiuni de către BCE
Germania este pregătită să cedeze o parte din suveranitatea sa pentru întărirea zonei euro şi refacerea încrederii în moneda unică, a afirmat cancelarul german Angela Merkel, informează Bloomberg.
Potrivit oficialului de la Berlin, este necesară modificarea tratatului Uniunii Europene pentru consolidarea instituţiilor acestui bloc şi aplicarea unor reglementări bugetare mai stricte pentru creşterea rezistenţei zonei euro la criză.
"În acest context, Germania consideră că este necesar să arate pieţelor şi opiniei publice că zona euro va rămâne unită, că euro trebuie apărat, dar şi că suntem pregătiţi să cedăm un pic din suveranitatea naţională", a spus Merkel, într-o conferinţă de presă comună cu premierul irlandez, Enda Kenny.
Cancelarul german a menţionat că ţara sa vrea o Uniune Europeană solidă şi o zonă euro la fel de solidă, care să inspire încredere pieţelor internaţionale.
Germania, cel mai mare contribui-tor la programele de salvare a ţărilor îndatorate din zona euro, promovează un plan de modificare a reglementărilor UE, propunere respinsă de premierul britanic David Cameron.
Merkel a explicat că modificarea tratatului ar implica un rol de intervenţie şi supraveghere în privinţa stabilirii bugetelor naţionale, dar cu flexibilitate pentru aplicarea unor strategii bugetare proprii.
Merkel a precizat că tratatele actuale ale UE nu-i permit Băncii Centrale Europene (BCE) să rezolve problema euro.
"După cum vedem noi tratatele, BCE nu are posibilitatea să rezolve această criză", a spus Merkel, subliniind că singura cale de recuperare a încrederii pieţelor financiare este implementarea reformelor economice convenite şi construirea unei uniuni politice mai strânse, tocmai prin revizuirea tratatului de la Lisabona.
Franţa, însă