În 1974, în Ajun de Crăciun, Sergiu Nicolaescu lansa filmul „Nemuritorii". Desigur, nu era cu zei şi titani şi nici în 3D, dar tot cu desfăşurări de forţe armate, lupte şi chipurile ceea ce se numea „un film istoric de idei". El pornise ca un fel de continuare la „Mihai Viteazu" unde şi acolo, ca şi aici şi acum, se tăiau capete, care se rostogoleau pe câmpul de bătălie.

Prin urmare, nu degeaba se crede realizatorul român un clarvăzător! Se demonstrează că are chiar dreptate. Dar să revenim la superproducţia, care împânzea inclusiv străzile Londrei, cu afişe cât casa. Totul se petrece într-o atmosferă extrem de sumbră, cerul e permanent mai degrabă sepia, ceea ce dă o senzaţie de atmosferă apăsătoare, pe care nu ţii neapărat s-o trăieşti, nici măcar la cinema. Scenele sunt de o violenţă şi de o cruzime incredibile şi absolut inutile în acelaşi timp, doar din plăcerea de a vărsa cât mai mult sânge şi de a fi racord cu ieşirea sa pe ecrane pe 11.11.11, când, bineînţeles, iar se trezesc unii să prevestească nu ştiu ce apocalipsă, de parcă totul s-ar socoti în acest Univers în aceleaşi unităţi relative de timp.

Personajul negativ prin excelenţă, aţi ghicit dacă aţi citit distribuţia, e nimeni altul decât Mickey Rourke, tot mai monstrulică şi mai cabotin. Nici nu-ţi vine a crede că a jucat în „Nouă săptămâni jumătate" unde pentru unii sau pentru unele părea seducător! Acum nu mai e chiar "The Wrestler"/"Luptătorul", ci Regele Hyperion, care în legendele de altădată era unul din cei 12 Titani ai Grecii Antice, fii ai lui Gaia (ştiu vă e mai familiar numele datorită însă unui club snob bucureştean). El apărea şi în Odiseea lui Homer, pe post de Helios, de Soare,care acum e un individ de sine stătător, soldat atenian întruchipat de Peter Stebbings, doar că aici scenariştii hollywoodieni fac nişte inovaţii istorice cu totul aiuristice. Figura centrală ar fi Tez