L-am ascultat cu mare atentie pe Victor Ponta in interviul acordat luni seara lui Ion Cristoiu. Omul stralucea ca un bec aprins, in mod evident euforizat de victoriile din comisia de integritate a PSD si apoi in BPN impotriva lui Mircea Geoana. Traia mai mult decat un moment de glorie. Traia betia puterii, masat psihic viguros de sustinatorii sai, in frunte cu grupul de la Cluj.
Decat sa fiu un presedinte marioneta, mai bine nu sunt presedinte deloc, a explicat domnul Ponta. Corect, nimic de zis, dezideratul prin care a recunoscut, de fapt, motivatia reala a asaltului asupra lui Mircea Geoana. De fapt, pare a fi mai mult decat o explicatie. Pare un adevarat avertisment la adresa liderilor traditionali informali ai PSD: "Eu discut si-i ascult pe domnii Ion Iliescu, Adrian Nastase si Liviu Dragnea, dar fac cum cred eu", a declarat Victor Ponta. Este firesc ca titularul oficial al puterii sa vrea si puterea de facto. Dar de ce o vrea? Aceasta e cheia.
O vrea ca sa reformeze partidul? O vrea ca sa scoata PSD de sub zodia neocomunista iliesciana? De sub puterea baronilor corupti si clientelari? O vrea ca sa scoata Romania din neofeudalism? Sau o vrea doar ca schimbe garnitura veche cu garnitura noua? Ca sa modifice raporturile de forte in favoarea echipei sale care sa se umple de cat mai multi bani, drenati de la buget?
Nu vad niciun motiv pentru care as crede ca Victor Ponta vrea sa faca o autentica reforma in PSD. Uitati-va la echipa lui! Vi se pare ca Dan Sova, mare amator de bani publici, potrivit ANAF, avocat convertit cu veselie in procuror stalinist imun la orice procedura, ar fi un reformist autentic?
Vi se pare ca Robert Negoita, dator milioane bugetului si cu averea sechestrata, este luptatorul pentru reforma, integritate si onestitate? Cu ce o fi el mai breaz decat, sa zicem, Marian Vanghelie? Poate Nicolae Banici
