Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tradiţie la \"Jean Monnet\": Profesorii de sport organizau anual excursii. \"Profa de religie era epuizată la întoarcere\"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

La Liceul \"Jean Monnet\", catedra de sport organiza în fiecare an excursii, toate stropite cu alcool, însă doar anul acesta, dezmățul elevilor și al profesorilor s-a mutat la poliție și în presă. Profesorul de sport a insistat să organizeze această excursie, iar profesoara de religie nu era \"în cărți\" inițial.

Profesorul de sport Octavian Dan Vișan a mai fost suplinitor acum doi ani la Liceul "Jean Monnet" și a mai participat și atunci la o excursie cu elevii. Una din elevele care "l-a prins" și atunci spune că nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun. Profesorii de sport ai liceului organizează în fiecare an excursii.

"Este un fel de tradiție. Anul acesta, profesorul a insistat destul de mult să mergem. Profesoara de religie am înțeles că nici n-ar fi vrut să meargă, probabil știa că o să fie dezmăț și nu voia să intre în belele, dar, până la urmă, a mers. Luni, când s-au întors, părea foarte obosită, avea ochii umflați de parcă ar fi plâns, era epuizată și terminată. Am întrebat dacă se simte bine și ne-a spus că e în regulă", a povestit o elevă de la "Jean Monnet" pentru EVZ.

"E o femeie naivă. Au convins-o să vină în excursie ca să aibă libertate"

De la consumarea episodului de la Predeal, profesoara de religie este sunată de presă și luată la rost și de colegii de cancelarie și de directoare.

"Păcat de ea. Este o femeie micuță, firavă, naivă și tăcută. Tocmai de-aia au luat-o în excursie, ca un paravan ca să-și facă ei de cap, să aibă mai multă libertate. Astăzi (n.r.-ieri) a întârziat la ora noastră și s-a scuzat, spunând că nu toată lumea are la clasă eleve care se trag în Playboy. I-a sunat telefonul toată ora, dar s-a scuzat că nu poate să vorbească. Fata aia, Mădălina, nu e așa brează. S-a zvonit la început că ar fi două fete violate de domnul profesor. Ea era a doua", a mai spus eleva citată.

Citiți și: Profesoară de la "Je

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-out: Gloria Buzău – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Gazdele au avut două ocazii importante, prin Călin şi Jipa, în minutele 20 şi 21, însă scorul a fost deschis de oaspeţi

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 4 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 2 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 3 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 4 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Scrisoarea lui Napoleon despre arestarea Papei Pius al VII-lea, vândură la licitaţie în Franţa cu 26.360 de euro

News.ro acum 3 ore
O scrisoare în care Napoleon îşi simula dezaprobarea faţă de arestarea Papei Pius al VII-lea, după ce a ordonat-o, a fost vândută cu 26.360 de euro la licitaţie, la Fontainebleau, duminică, anunţă casa Osenat, care a organizat-o, relatează AFP. O ad

Cinci țări europene sunt pregătite să renunțe la interdicția privind minele tereste / Organizațiile pentru drepturile omului: „Este ca o lovitură în față”

G4Media acum o ora
Organizațiile pentru drepturile omului și-au exprimat îngrijorarea și au avertizat asupra unui „teren alunecos” în privința reacceptării uneia dintre cele mai periculoase arme din lume, după ce cinci țări europene au anunțat că intenționează să se r

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 9 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Trump consideră că navele americane ar trebui să poată folosi gratuit canalele Panama şi Suez

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că navelor militare şi comerciale americane ar trebui să li se permită să utilizeze gratuit Canalul Panama şi Canalul Suez. „I-am cerut secretarului de stat Marco Rubio să abordeze imediat acea

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

7°/17°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°