Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO.Cristian Diaconescu: Opţiunea poporului legată de Parlamentul unicameral trebuie pusă în aplicare

Publicat in Romania Libera, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

Vicepreşedintele Senatului şi preşedinte de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, a declarat, în emisiunea „Dezbaterile Rl", moderată de Sabina Fati, că Parlamentul României ar trebui să devină unicameral, fiindcă într-o democraţie opţiunea populară trebuie „pusă în aplicare".

„Avem în acest moment două obiective clare: un referendum, opţiunea populară în legătură cu un Parlament unicameral, măsură care într-o democraţie trebuie pusă în aplicare, şi o situaţie extrem de complicată în Parlament pentru că, fiind vorba de modificarea Constituţiei, necesită şi participarea altor partide politice din Parlament. În acest moment, din păcate, nu existe punte de comunicare în interiorul mecanismului politic românesc", a spus Cristian Diaconescu.

În opinia preşedintelui de onoare al UNPR, „politicul în România a omorât proiecte strategice de interes naţional majore", printre care s-ar putea număra şi modificarea Constituţiei.

„Modificarea Constituţiei trebuie făcută şi este un proiect strategic de interes naţional major şi înseamnă modificarea funcţionării Parlamentului, pentru că aşa a dorit poporul român, înseamnă reorganizarea teritorială fiindcă aşa este bine pentru modernizarea României. Acesta este semnalul dat către societatea românească şi nu acela că vom păstra la infinit autoritatea unor lideri locali care au ajuns nu numai să subsumeze toate interesele comunităţii în care se află, dar au ajuns să şi subjuge şi rolul instituţiilor statului în respectivele comunităţi. Aceste semi-enclave în care alţii fac legea, nu statul, trebuie să îşi găsească, prin formula reorganizării, o altă structură", a mai explicat Diaconescu.

Nu cred în venirea unui premier tehnocrat

Întrebat de Sabina Fati dacă soluţia unui premier tehocrat, după modelul Italiei şi Greciei, s-ar putea aplica şi în România, Cristian Diaconescu s-a arătat sceptic.

„Este greu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum o ora
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum o ora
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

POLITICO: Emmanuel Macron şi Donald Tusk discută joi despre trimiterea de trupe străine în Ucraina după încheierea războiului

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron va discuta cu premierul polonez Donald Tusk despre desfăşurarea unei forţe postbelice de menţinere a păcii în Ucraina atunci când cei doi se vor întâlni joi, la Varşovia, au declarat pentru POLITICO un diplomat a

Orban afirmă că Zelenski a „respins” propunerea de încetare a focului de Crăciun

Mediafax acum 21 minute
„La sfârşitul preşedinţiei ungare a UE, am făcut noi eforturi pentru pace. Am propus o încetare a focului de Crăciun şi un schimb de prizonieri pe scară largă”, a scris Orban pe X, adăugând că a fost „trist” că Zelenski a „respins şi a exclus în mod

40 de colete de articole pirotehnice, confiscate de polițiști! Acestea urmau să ajungă în mai multe județe, printre care și Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 11 decembrie a.c., acționând în baza Planului de acțiune „PIROTEHNIC 2024” și în urma activităților investigativ operative desfășurate, polițiștii Serviciului, Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov au efectuat un control la sediul

Ucraina - Bilanţul victimelor atacului rusesc asupra Zaporojie creşte la zece

News.ro acum o ora
Bilanţul atacului rusesc de marţi asupra oraşului Zaporojie din sudul Ucrainei a crescut la zece morţi, după ce a fost găsit cadavrul unei femei, a anunţat joi guvernatorul local, scrie AFP. O persoană se află încă sub dărâmături, a adăugat această

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 3 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°