Mai multe mass-media publică astăzi detalii din anexa secretă a Acordului de constituire a Alianței pentru Integrare Europeană. Asta după ce aseară liderul Partidului Liberal Democrat Vlad Filat a promis că va face public documentul.
Premierul a dezvăluit că până și funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție a fost partajată unui partid, fără a oferi detalii. Astăzi Publika TV scrie, făcând trimitere la surse din interiorul Partidului Democrat, că acest fotoliu urmează să-i revină Partidului Liberal condus de Mihai Ghimpu.
În același timp, portalul Unimedia publică o listă întreagă a instituțiilor împărțite de cele trei partide AIE.
Partidul Liberal Democrat din Moldova - conducerea Curții de Conturi, Comisiei Electorale Centrale, Centrului Național pentru protecția datelor cu caracter personal, Biroului Național de Statistică, Serviciului Grăniceri, Agenției Rezerve.
Partidul Democrat - conducerea Procuraturii Generale, Comisiei Naționale a Pieții Financiare, Agenției relații funciare și cadastru, Biroului relații interetnice, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției.
Partidului Liberal - Serviciul de Informații și Securitate, Banca Națională a Moldovei, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, Agenția MoldSilva, Agenția Turismului.
Prezidiul Parlamentului: funcția de președinte al Legislativului revine PL, prim-vicepreședinte - PDM, vicepreședinte - PLDM, vicepreședinte - PCRM.