* Ionuţ Matei a confundat fotbalul cu luptele de K1 şi a fost suspendat 24 de etape * instructorul echipei, Gheorghe Cotigă, a fost suspendat 3 luni
* şi doi jucători de la Chiscani, Laurenţiu Negru şi Adrian Broască, au fost suspendaţi câte 3 etape
După ultima etapă a turului Ligii a IV-a, Comisia de Disciplină din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal a avut din nou de lucru pentru că nu toţi fotbaliştii şi oficialii echipelor din acest eşalon au înţeles ce înseamnă spiritul de fair-play.
Iar în cazul de faţă, capul de afiş la capitolul indisciplină îl deţine Victoria Cazasu, o echipă recidivistă.
Mai precis, la partida Sportul Chiscani - Victoria Cazasu, disputată sâmbăta trecută la Traian, când mai erau puţine minute de joc şi scorul era deja 4-1 pentru formaţia organizatoare, un fotbalist de la Cazasu, Ionuţ Matei, i-a aplicat un procedeu de K1 unuia dintre jucătorii echipei Sportul Chiscani.
Pentru gestul său, unul extrem de violent, care i-ar fi putut periclita chiar viaţa jucătorului din Chiscani, Matei va sta pe marginea terenului ca să mediteze la ceea ce a făcut, timp de 24 de etape.
Nu a fost însă singura sancţiune primită de echipa vizitatoare. Pentru că a escaladat gardul împremuitor al stadionului şi i-a bruscat pe oficialii şi jucătorii echipei gazdă, instructorul Gheorghe Cotigă nu va mai putea reprezenta echipa timp de 3 luni de zile, iar pentru că pe teren au mai pătruns şi suporteri ai oaspeţilor, Victoria Cazasu nu va avea drept de organizare a unui meci pe teren propriu, o etapă.
Pentru că şi-au lovit adversarii cu pumnul în timpul regulamentar de joc, doi jucători ai echipei Sportul Chiscani, Laurenţiu Negru şi Adrian Broască, au primit câte 3 etape de suspendare.
Pentru tensiunea creată asupra arbitrilor la finalul partidei Avântul Mircea Vodă - Voinţa Vişani, echipa d