Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Staţia de epurare a fost inaugurată. Vezi aici cum arată şi cum funcţionează aceasta

Publicat in Adevarul, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

Astăzi cu începere de la ora 11.00 în prezenţa autorităţilor locale brăilene, a reprezentanţilor firmei germane Passavant şi a preşedintelui Administraţiei Fondului de Mediu, Gheorghe Popescu, a avut loc inaugurarea oficială a staţiei de epurare.

Proiectul, finanţat prin Programul ISPA şi a cărui valoare totală s-a ridicat la peste 49 de milioane de euro a avut un parcurs anevoios, dar a fost finalizat la timp, evitându-se astfel returnarea fondurilor europene.

După ce a fost terminată construirea staţiei, la sfârşitul lunii iunie, au urmat trei luni de probe: probe pe uscat, probe la umed cu apă curată şi probele cu apă uzată. După ce staţia de epurare va fi dată în funcţiune, brăileni vor consuma apă mult mai curată, iar Brăila va fi primul oraş de pe porţiunea românească a Dunării, care nu va mai deversa ape uzate în fluviu şi se va alinia normelor europene de mediu.

Un pas important către un mediu mai curat

„Va fi un lucru deosebit pentru că este cea mai mare staţie de pe Dunăre, vom intra pe normativele europene din punct de vedere al conformării cu cerinţele de mediu şi pentru viitor, pentru copii, pentru cei care vin după noi, Dunărea de la Brăila încolo va fi mai curată", a declarat primarul Aurel Simionescu.

„Epurarea apelor uzate înseamnă o Dunăre mai curată, o Deltă mai curată, o Mare Neagră mai curată. Epurarea apelor uzate este un obiectiv major al Comunităţii Europene şi desigur că şi al României, parte componentă a acestei comunităţi. Discutăm despre o investiţie care se închide din punct de vedere valoric la finalul a 50 de milioane de euro, este o lucrare cu un grad complex de tehnicitate care a necesitat un volum extraordinar de mare de muncă", a declarat Mihai Chiriţă, director CUP Dunărea Brăila.

„Este o mare realizare pentru noi şi este un pas important pentru municipiul şi judeţul Brăila

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 25 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 56 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°