UPDATE 12.15 Profesorul din Sfântu Gheorghe este acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu două eleve. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe au confirmat pentru gândul că în acest dosar, pe care abia l-au preluat de la Poliţie, există două părţi vătămate.
Un profesor din Sf. Gheorghe este acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă minoră. Părinţii fetei îl acuză pe profesor că a întreţinut relaţii sexuale cu fiica lor, în vârstă de 14 ani, încă de când aceasta avea 12 ani. Tatar Gergely are 42 de ani şi predă pian la Liceul de Arte "Plugor Sandor" la care învaţă fata. "Părinţii au venit la şcoală după ce au aflat că fata întreţinea relaţii sexuale cu profesorul de la 12 ani şi au depus o reclamaţie pe care am înaintat-o Poliţiei şi am anunţat Inspectoratul Şcolar despre acest caz", a declarat pentru gândul Sebestyen Lazar Eniko, directoarea liceului.
Aceasta a precizat că nici ea, nici diriginta nu au observat nimic neobişnuit în comportamentul fetei. "Ea e un copil bun, iar el un profesor foarte bun. Anul acesta au fost împreună la un concurs internaţional şi au obţinut menţiune", a mai spus directoarea.
Se pare că părinţii au aflat de relaţia de care profesorul o avea cu fiica lor din jurnalul fetei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, eleva a fost audiată în cursul zilei de ieri, iar profesorul urmează să discute cu anchetatorii astăzi. De asemenea, fata urmează să fie supusă unui examen medico-legal, precum şi unei expertize psihiatrice.
Poliţia a început cercetările, iar conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) a decis să-l suspende pe profesor din activitate, până la soluţionarea cazului.
Şefa ISJ Covasna, Keresztely Irma a declarat că părinţii minorei au depus o plângere la unitatea de învăţământ, Liceul de Arte "Plugor Sandor", aceasta ajungâ