Coaliţia a decis comasarea alegerilor locale şi parlamentare, în luna noiembrie.

Ideea face parte dintr-un compromis mai larg, vizând menţinerea parlamentului unicameral şi reducerea numărului de aleşi. Sunt, e adevărat, compromisuri şi compromisuri în politică. Nu poţi merge însă până acolo încât să compromiţi chiar totul.

A ţine alegeri locale şi parlamentare, la diferite intervale de timp, iată unul dintre pilonii sistemului democratic. Odată pilonul slăbit, edificiul ne va cădea până la urmă în cap.

Poţi ţine aceste alegeri cu bună credinţă, lăsând dezbaterea publică să se desfăşoare în limite normale, pentru ca oamenii să decidă în cunoştinţă de cauză ( mă rog, mai mult sau mai puţin). Sau îi poţi zăpăci pe toţi.

Să fie clar, viitorul ministru de externe nu toarnă asfalt la el în colegiu. Nici primarul nu are a se da în scrânciob cu ministrul fondurilor europene, ca să se aleagă cu ceva. La alegerile locale nimeni nu se trezeşte vorbind despre adoptarea monedei euro, nici despre ce deficite ne putem permite în următorii ani, nici despre strategii de atragere a marilor investiţii, nici despre sistemul de impozitare. Dar în alegerile parlamentare, da, trebuie să se discute despre toate acestea. Poate că mulţi au uitat, dar Parlamentul este locul unde se forjează politica unei ţări. Alegerile locale şi cele parlamentare sunt două momente diferite în viaţa democratică a unei naţiuni, fiecare cu rosturile sale.

Ultimele runde electorale au arătat prezenţe reduse la urme. Şi, mai rău, o participare slabă a clasei de mijloc, a categoriilor educate, a tinerilor. Cu toţii sunt nemulţumiţi de ceea ce le oferă peisajul politic. Îi vor atrage mai mult la urne alegerile comasate? Se vor decide ei văzând desanturile de la Bucureşti, cu mici, pomeni şi lăutari, găzduite de baronii locali, după datină?

Comasate, alegerile vor