Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dovada că Piţurcă e departe de adevăr! Nici macar Hagi nu a strâns cifrele astea: recordul incredibil reuşit de Torje

Publicat in Pro Sport, miercuri 16 noiembrie 2011 · ·

Golul contra Greciei pune punct unui an incredibil pentru Gabi Torje la echipa naţională. Mijlocaşul a devenit într-un timp record om de bază al României şi a reuşit performanţa de a-l depăşi chiar pe Gică Hagi într-un top al meciurilor jucate într-un singur an în tricoul naţionalei.

Faptul că la Udinese nu a mai evoluat de două etape l-a făcut pe Victor Piţurcă să spună despre Torje că şi-ar putea pierde locul de titular în naţională. A început pe bancă împotriva Belgiei, dar intrarea sa a schimbat la faţă România, iar contra Greciei a marcat primul gol, demonstrând că echipa naţională nu se poate lipsi de el.

Peste Hagi şi Mutu

În anul acesta, al doilea după debutul sub tricolor, Torje a reuşit să fie pe teren în aproape toate meciurile naţionalei! Din 14 partide, oficiale sau amicale, jucate de România în 2011, micuţul mijlocaş a bifat 12! O cifră incredibilă, întărită de faptul că nici măcar Gică Hagi sau Adrian Mutu nu au reuşit, în toate sezoanele petrecute la naţională, să depăşească această cotă. Maximul "Regelui" e în 1994, când a jucat 11 meciuri la naţională, dar în acel an s-a jucat şi Campionatul Mondial la care România a fost calificată. Situaţie diferită faţă de cea din 2011, în care Torje a prins doar a doua parte a preliminariilor pentru Euro 2012 şi meciuri amicale. Singurii jucători din istoria recentă a tricolorilor care îl depăşesc pe mijlocaşul de 21 de ani sunt Gică Popescu (15 meciuri în 1994 şi 14 în 1990), Dan Petrescu (14 meciuri) şi Dorinel Munteanu (14 meciuri), toţi în 1994!

Am vrut să arătăm, în faţa unei echipe calificate la Euro, că ne putem bate cu orice adversar

Gabi Torje, mijlocaş România

Următorul meci al naţionalei României, pe 29 februarie 2012, la Bucureşti cu Uruguay

Torje, cotat de transfermarkt.de la şapte milioane de euro, este urmat în ierarhia pr

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 2 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 5 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Ipoteză „nebună” la Real Madrid: Klopp l-ar putea înlocui pe Ancelotti, pe banca tehnică

News.ro acum o ora
Presa catalană a lansat marţi zvonul că germanul Jurgen Klopp ar putea fi urmaşul lui Carlo Ancelotti la conducerea tehnică a echipei spaniole Real Madrid. După ultimele partide finalul de sezon al lui Real Madrid este unul cu destule probleme pentr

Prietenul lui Antonescu: Crin a fost singurul în care am avut încredere și i-am spus că plec. Este un om INTEGRU

Gandul acum o ora
„Crin Antonescu a fost singura persoană în care am avut încredere să mă destăinui înainte de a pleca” din țară, spune Ștefan Costache, prietenul fostului lider al PNL, fugit din țară în 1987. Într-o intervenție la Antena 3 CNN, acesta povestește că

Volodimir Zelenski cere ca legea marţială şi mobilizarea generală să fie prelungite până în august

News.ro acum o ora
Ucraina nu pare să se aştepte la o încetare a ostilităţilor prea curând, în ciuda cuvintelor optimiste ale emisarului american Steve Witkoff, care s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin la Moscova. Preşedintele Volodimir Zelenski a depus marţi în Rad

Sute de funcționari publici, concediați în Georgia pentru că au participat la manifestațiile pro-UE. Premierul Kobahidze: „O autoepurare”

HotNews acum 2 ore
Puterea din Georgia a concediat aproximativ 700 de funcţionari publici pentru că au sprijinit manifestaţiile pro-Uniunea Europeană care au avut loc începând de la sfârşitul anului trecut, potrivit filialei locale a organizaţiei anticorupţie Transpar

„Stegarul dac”, tentativă de a intra cu forța în Palatul Cotroceni. A fost oprit și amendat

HotNews acum 3 ore
Protestatarul Cezar Avrămuţă, cunoscut în spaţiul public ca „Stegarul dac”, a fost amendat marţi cu 1.000 de lei, după ce a părăsit locul unde se desfăşura un protest în faţa Palatului Cotroceni şi a alergat spre intrarea sediului. „Astăzi, în jurul

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 5 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Andrew Tate va fi judecat civil în Marea Britanie în 2027 pentru acuzaţii de abuz şi control coercitiv

News.ro acum 4 ore
Andrew Tate se va confrunta cu un proces civil în 2027 în Marea Britanie, fiind dat în judecată de patru femei pentru presupuse abuzuri fizice şi sexuale, într-un caz despre care avocaţii lor spun că este primul de acest fel din Marea Britanie în ca

Vremea

București
acum

11°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mar.

8°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

mar.

5°/15°
mie.

10°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/20°
mie.

11°/23°
joi

13°/26°
vin.

14°/20°