Doi bărbaţi au fost depistaţi de o partulă de jandarmi luni noaptea, în jurul orei 1.00, în gara CFR Brăila, având asupra lor arme albe.
Cei doi aveau bagaje voluminoase şi nu-şi justificau prezenţa la acea oră în gară, astfel că au trezit suspiciuni. La controlul bagajelor, jandarmii au avut surpriza să găsească topoare şi un cuţit în genţile celor doi bărbaţi. Astfel, C. Ion, în vârstă de 56 ani, căra în geantă un topor cu tăişul în lungime de 11 cm, iar tovarăşul său, S. Vasile, de 52 ani, avea în bagaje un cuţit cu lungime de 26 cm şi un topor cu tăişul în lungime de 10 cm. Celor doi le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infractiunii de port fără drept de arme albe.
Cuţitul şi topoarele au fost ridicate în vederea continuării verificărilor, urmând a fi predate Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Doi bărbaţi au fost depistaţi de o partulă de jandarmi luni noaptea, în jurul orei 1.00, în gara CFR Brăila, având asupra lor arme albe.
Cei doi aveau bagaje voluminoase şi nu-şi justificau prezenţa la acea oră în gară, astfel că au trezit suspiciuni. La controlul bagajelor, jandarmii au avut surpriza să găsească topoare şi un cuţit în genţile celor doi bărbaţi. Astfel, C. Ion, în vârstă de 56 ani, căra în geantă un topor cu tăişul în lungime de 11 cm, iar tovarăşul său, S. Vasile, de 52 ani, avea în bagaje un cuţit cu lungime de 26 cm şi un topor cu tăişul în lungime de 10 cm. Celor doi le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infractiunii de port fără drept de arme albe.
Cuţitul şi topoarele au fost ridicate în vederea continuării verificărilor, urmând a fi predate Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.