Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, susţine că ar fi o ruşine pentru Moldova, care a făcut deja foarte mulţi paşi spre integrarea europeană, să întrerupă procesul din cauza unor noi alegeri anticipate, transmite Info-Prim Neo.
„Cu părere de rău, nu a fost identificat un candidat pentru alegerile prezidenţiale din 18 noiembrie. Sper că o astfel de candidatură va fi găsită şi preşedintele va fi ales cât mai curând posibil. Pentru Republica Moldova este mult mai bine să se aleagă preşedintele, decât să aibă loc alegeri anticipate”, a declarat oficialul UE, citat de Info-Prim Neo.
Potrivit lui Dirk Schuebel, poziţia Bruxelles-ului este ca preşedintele Moldovei să fie ales cât mai repede, până la sfârşitul anului curent. „Am venit deja cu multe sfaturi şi cred că omologii noştri ştiu ce trebuie de făcut”, a declarat oficialul european, menţionând că sunt suficienţi candidaţi din care se poate alege.
Săptămâna trecută, ambasadorul Dirk Schuebel îşi exprimase speranţa că la 18 noiembrie va fi ales şeful statului, declarând că „Zinaida Greceanîi ar fi o candidatură bună la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, dar că nu ţine de structurile internaţionale dacă ea va fi aleasă sau nu în respectiva funcţie“. UE are o experienţă bună de colaborare cu Greceanâi pe vremea când era prim-ministru", a adăugat oficialul european.
Alegerea preşedintelui ţării, stabilită anterior pentru data de 18 noiembrie, nu va mai avea însă loc, în condiţiile în care până la 14 noiembrie, ultima zi de depunere a dosarelor, nu a fost înaintat niciun candidat. Parlamentul urmează să fixeze o nouă dată pentru scrutin.