Simona Alexandru a pozat în redacţia Gazetei într-un mod inedit. Aparatul de fotografiat a fost folosit pe un timp de expunere lung, efectul fiind obţinut prin declanşarea succesivă a flash-ului. Ea a văzut finala mondială pe monitorul unui calculator şi a povestit cum a fost pe planşă.
Simona povesteşte ce gînduri a avut, prin ce emoţii au trecut ea şi colegele sale în Italia, cînd i-a fost teamă că o să piardă şi cît de tare a durut-o genunchiul.
30 de zile au trecut de cînd Simona Alexandru era purtată pe braţe de antrenorul Dan Podeanu şi îmbrăţisată de coechipierele sale, Ana Maria Brînză, Anca Măroiu şi Loredana Dinu, pe o planşă în Catania. 30 de zile de la tuşa de aur dată în faţa chinezoaicei Na Li în finala mondială care s-a încheiat cu scorul de 27-26. Sînt momente care rămîn agăţate în trecut. "Mi se pare că e aşa departe", spune Simona. N-au trecut decît treizeci de zile de cînd adrenalina curgea prin venele ei. I-am propus Simonei să privim împreună momentele pe care ea le-a simţit direct, lovituri în genunchi, suferinţa Anei, determinarea Loredanei, rigoarea Ancăi.
Primele secunde
Cadrul se deschide cu întuneric şi cu planşa de la Catania luminată, Cadrul se lărgeşte şi se arată tabela. Steagurile României şi Chinei faţă în faţă. Scorul 0-0. Timp 3:00 de scurs în cîte 9 asalturi.
- Simona, ai văzut finala după ce te-ai întors?
- Nu.
- Aveţi atît de multe succese, cînd vă întoarceţi, vă uitaţi la înregistrări?
- Nu, doar prin cantonamente ne mai uităm la unele momente pentru a ni se explica unde am greşit sau ce am făcut bine. Niciodată de la cap la coadă.
Primele imagini sînt cu chinezoaicele adunate pe planşă."Ce emoţii, parcă n-aş şti cum se termină", spune Simoma şi se trage mai aproape de ecranul calculatorului. Acolo, de partea cealaltă a planşei se zăreşte o si