Mîine apare în librării Istanbul al lui Pamuk. Am primit un fragment în avanpremieră. Bucuraţi-vă: Hüzün – melankoli – tristesse

Cuvântul hüzün, de origine arabă, figurează în Coran, cu un sens apropiat de cel uzual astăzi în limba turcă-, în două versete ; acestora li se adaugă alte trei versete, în care apare mai cu seamă sub forma hazan. Faptul că profetul Mahomed desemna anul în care muriseră soţia sa, Hadija, şi unchiul său, Abu-Talib, prin sintagma sanat al-huzn („anul tristeţii“) dovedeşte că huzn, în turcă – hüzün, exprimă un sentiment care-şi are obârşia într-o dispariţie cu impact psihologic pronunţat. Lecturile mele sugerează că în secolele următoare, sensul cuvântului, referitor la o dispariţie şi la suferinţa mentală, la tristeţea pricinuită de aceasta, a generat o mică dispută intelectuală în istoria islamului şi că, în acest context, s-au afirmat două puncte de vedere esenţiale.

Primul dintre ele, care sugerează că sentimentul pe care îl desemnez eu prin cuvântul hüzün este consecinţa ataşamentului excesiv faţă de lume, faţă de foloasele şi plăcerile materiale, susţine că „dacă n-ai fi atât de obsedat de această lume trecătoare, adică dacă ai fi un bun musulman, un musulman adevărat, n-ai fi prea preocupat de dispariţiile care-şi au sursa în lumea aceasta“. Cel de-al doilea punct de vedere, care-şi are sorgintea în sufism[1], este mai afirmativ şi mai sugestiv în ceea ce priveşte, pe de o parte, sensul cuvântului, iar pe de altă parte este locul acestui simţământ de pierdere şi suferinţă în viaţa noastră. În viziunea sufismului, hüzün îşi are originea în sentimentul de neîmplinire determinat de neputinţa de a fi îndeajuns de aproape de Dumnezeu, de a face îndeajuns de mult pentru Dumnezeu în această lume. Cum un adevărat pelerin mistic nu şi-ar putea frământa prea mult mintea cu probleme lumeşti precum averile, proprietăţile, sau c