După cum istoria ne învaţă, nimic nu îi sperie pe conducătorii americani mai tare decât posibilitatea ca democraţia adevărată să îşi arate faţa în societate. După cum vedem, reacţiile autorităţilor se înscriu în intervalul dintre concesii şi brutalitate. De ce?! Pentru că teama conducătorilor este că, pe măsură ce oamenii descoperă adevărata însemnătate a anarhiei, pe atât vor considera că politicul (în toate manifestările sale) este de fapt inutil.

SUA se consideră cea mai mare democraţie a lumii, dar cetăţenii lor dispreţuiesc propriul sistem politic. De aceea democraţia directă (sau participativă) îi inspiră atât de mult prin mişcarea Occupy Wall Street.

Motivul pentru care Occupy Wall Street a crescut atât de rapid este dat de diferenţa enormă între înţelesul termenului de democraţie pentru clasa politică şi pentru ceilalţi cetăţeni americani. Să fim înţeleşi: nicăieri în Constituţia Americii nu scrie că federaţia este o democraţie. Istoria iarăşi ne arată că modelul republican de inspiraţie romană a primit numele de democraţie, de fapt, pentru că americanilor le plăcea cum sună cuvântul. În fapt, semnificaţia termenului se rezumă la pură anarhie (prin dictatul poporului, deci al maselor).

E drept, puţini americani sunt anarhişti în sufletul lor. Majoritatea se află într-un permanent conflict între ideea de libertate şi identificarea cu instituţii precum poliţie şi armată. Toţi ştiu însă că ceva este profund în neregulă cu ţara lor, că o elită coruptă se află la cârmă şi că asta nu a adus lucruri bune. Evident… Washington Post: Deci, cine salvează Europa?

În timp ce bătrânul continent se zbate în focurile crizei, o întrebare devine de-a dreptul enervantă: unde este FMI-ul? Creat în 1945 cu scopul de a preveni căderea economiei mondiale prin acţiunea unilaterală a unor state, FMI pare a fi uitat de ce există. În vremuri de restrişte,