Preşedintele american Barack Obama a declarat că Statele Unite vor rămâne solidare cu Grecia "în aceste momente dificile" de criză acută a datoriilor, într-o convorbire telefonică purtată marţi cu fostul premier grec Giorgios Papandreou, a anunţat Casa Albă, citată de AFP.
"Legăturile între popoarele american şi grec sunt solide şi profunde, iar Statele Unite vor rămâne solidare cu Grecia în aceste momente dificile", a spus Obama.
Obama a sunat după ce a plecat din Hawaii, în Pacific, în drum spre Australia, unde începe miercuri o vizită de două zile, cu scopul de a-i mulţumi lui Papandreou pentru "numeroasele sale contribuţii la relaţiile" dintre cele două ţări, precizează Casa Albă, informează Mediafax.
Giorgios Papandreou, născut şi crescut în Statele Unite, a demisionat săptămâna trecută, în urma crizei datoriei care afectează ţara sa şi ameninţă zona euro.
Lucas Papademos, succesorul lui Papandreou la conducerea unui Guvern de coaliţie, a avertizat luni că Grecia va traversa o perioadă dificilă, după ce va pune în aplicare planul european de salvare adoptat la sfârşitul lui octombrie la Bruxelles, al cărui scop este rămânerea ţării în zona euro.
Preşedintele american Barack Obama a declarat că Statele Unite vor rămâne solidare cu Grecia "în aceste momente dificile" de criză acută a datoriilor, într-o convorbire telefonică purtată marţi cu fostul premier grec Giorgios Papandreou, a anunţat Casa Albă, citată de AFP.
"Legăturile între popoarele american şi grec sunt solide şi profunde, iar Statele Unite vor rămâne solidare cu Grecia în aceste momente dificile", a spus Obama.
Obama a sunat după ce a plecat din Hawaii, în Pacific, în drum spre Australia, unde începe miercuri o vizită de două zile, cu scopul de a-i mulţumi lui Papandreou pentru "numeroasele sale contribuţii la relaţiile" dintre cele două ţări, precizea