Omul de afaceri Călin Stoia se folosea de buna sa relaţie cu primarul clujean, Sorin Apostu, pentru a rezolva mici probleme - autorizaţii sau acte diverse - pentru cunoscuţi sau oameni apropiaţi ai săi.
Stoia i-a promis unui apropiat că va interveni pe lângă oameni din aturajul Guvernului României pentru a facilita câştigarea unui contract pentru construcţia de drumuri.
Stoia a cerut un procent de 10% din totalul sumei alocate de Guvern pentru lucrările contractate.
Iată mai jos una din discuţiile pe care Călin Stoia le-a avut, discuţie inclusă în motivarea de arestare a omului de afaceri alături de primarul Sorin Apostu.
„S.C.M.: Hai zi cumetre.
B.: Fii atent cum e treaba, deci e totul OK, legal, frumos, e adresă făcută de prefect preşedintelui Consiliului Judeţean, înţelegi? E lucrarea din 2009 la nişte drumuri, când au fost calamităţile alea, înţelegi?
S.C.M.: Da.
B.: Şi de, oamenii au un milion de euro de recuperat, şi acuma, în prima tranşă, e făcut scrisoarea de ăştia, ţi-am zis...
S.C.M.: De firma care o făcut lucrările?
B.: Da, dar pe primărie, e făcută adresa pe primăria respectivă.
S.C.M.: Deci primăria o avut contract, firma respectivă cu primăria.
B.: Da, deci nu apare firma, ştii? Doar primăria apare.
S.C.M.: Am înţeles.
B.: Înţelegi? Şi în prima tranşă ar fi vrut 500.000 euro, 540.000...
S.C.M.: Stai puţin, e foarte important cine trebuie să plătească banii ăştia. Primăria care trebuie să-i primească de unde?
B.: De la Guvern.
S.C.M.: De la Guvern ce? De la Fondul de rezervă?
B.: Da, Fondul de rezervă.
S.C.M.: Ăla-i la dispoziţia primului ministru.
B.: Da, păi asta ţi-am zis, că ăla merge...
S.C.M.: Şi de ce nu-i dă?
B.: Păi se face o listă acuma, că de aia e urgenţă, cică se face o listă acuma în care să se dea la mai mu