Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Transparenţă în utilizarea fondurilor nerambursabile. ADR Centru a prezentat proiectele implementate în Alba Iulia şi Aiud

Publicat in Alba24, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

Agenţia de Dezvoltare Regională Centru a organizat, marţi, cea de-a doua vizită la proiectele implementate prin Regio, în judeţul Alba, în cadrul căreia jurnaliştii au avut ocazia de a vedea stadiul investiţiilor şi de a discuta direct cu beneficiarii. Pe agenda zilei a fost bifată vizitarea a patru astfel de proiecte în municipiile Alba Iulia şi Aiud.

Peste 300.000 de lei pentru dotarea unui cabinet de ecografie din Alba Iulia

Primul proiect vizitat este implementat în Alba Iulia, la un cabinet medical de ecografie, aparţinând doctorului Loiş. Aici, jurnaliştii au putut observa achiziţiile pentru care beneficiarul a solicitat peste 300 mii lei fonduri nerambursabile. Un ecograf performant, care va ajuta cabinetul să se menţină în mediul concurenţial şi să se afirme prin calitatea diagnosticului, precum şi crearea a două noi locuri de muncă sunt rezultatele proiectului.

Pensiunea “Steaua Nordului”, modernizată prin fonduri Regio

Vizita a continuat cu deplasarea la o pensiune modernizată prin fondurile Regio, respectiv Pensiunea “Steaua Nordului” din Alba Iulia. Din bugetul de peste 640 mii lei fonduri nerambursabile, au fost achiziţionate echipamente pentru dotarea bucătăriei, mobilier, echipamente IT, centrală termică pentru pensiune şi piscină, sistem de sonorizare, sistem de filtrare şi aspirare piscină. Ca urmarea a acestor investiţii, beneficiarul a estimat că va creşte cifra de afaceri a societătii cu 20% şi încă patru persoane vor fi angajate până la finalizarea proiectului.

„Este cea de-a doua vizită la proiecte pe care o organizăm în acest an pentru jurnaliştii din Regiunea Centru. De doi ani organizăm astfel de evenimente şi am mers în fiecare judeţ, alături de jurnalişti, să vedem rezultatele palpabile ale implementării acestor fonduri. În cadrul vizitelor reuşim să asigurăm contactul direct cu beneficiar

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou atac al rebelilor Houthi asupra unei nave în Marea Roşie / Patru membri ai echipajului au fost ucişi, iar doi răniţi

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un atac cu dronă şi cu o ambarcaţiune rapidă în largul Yemenului a ucis patru marinari de pe un vrachier sub pavilion liberian, operat de Grecia, a declarat marţi un oficial la curent cu această ches

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Puii ursoaicei ucise pe Transfăgărășan, de negăsit. Sanctuarul Zărnești dezminte preluarea lor

HotNews acum 9 ore
Cei trei pui ai ursoaicei ucise de autorități după atacul soldat cu moartea unui motociclist italian pe Transfăgărășan nu au fost găsiți și nu au ajuns la sanctuarul pentru urși de la Zărnești, au transmis marți reprezentanții centrului de reabilita

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 10 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 9 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cupa Mondială a Cluburilor: Chelsea este prima finalistă, după 2-0 cu Fluminense

News.ro acum 7 ore
Echipa engleză Chelsea Londra s-a calificat marţi seara în finala Cupei Mondiale a Cluburilor după ce a dispus, în semifinale, de echipa braziliană Fluminense, scor 2-0. La New York, pe MetLife Stadium, londonezii şi-au arătat intenţiile încă din st

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°