Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele "dispărut" al statului Malawi: "Nu sunt mort! Sunt în vacanţă"

Publicat in Gandul, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

Preşedintele statului african Malawi a convocat ieri o conferinţă de presă prin telefon pentru a nega zvonurile legate de decesul său. Aflat tocmai în China, acesta a discutat cu un grup de jurnalişti din ţara sa pentru a dezminţi ştirile nefondate.

Binguwa Mutharika, în vârstă de 78 de ani, a participat recent la o conferinţă internaţională şi a profitat de ocazie pentru a face o escală la Hong Kong, care s-a prelungit pe durata unei luni de concediu. "Absenţa" sa a iscat numeroase zvonuri în presa naţională. În timp ce unii au relatat că liderul african e grav bolnav şi urmează un tratament în China, alţii au anunţat că Mutharika ar fi murit. Informat asupra acestui fapt, preşedintele s-a enervat din cauza informaţiilor apărute în presa din Malawi. Pentru a remedia situaţia, el a convocat o conferinţă de presă, la care a participat un grup de jurnalişti din presa malawieză. Mutharika i-a anunţat că atât el, cât şi soţia sa, Callista, sunt sănătoşi şi şi-au permis să-şi ia o perioadă de concediu. Intervenţia a fost una telefonică, în prezenţa purtătorului său de cuvânt şi a vicepreşedintelui Yunus Mussa. Potrivit Daily Mail, Mussa l-ar fi apelat pe Mutharika prin telefon, apoi intermediarul le-ar fi dat celulalul jurnaliştilor pentru a discuta cu "marele absent".

"Preşedintele a negat zvonurile morţii sau a unei boli grave", a precizat unul dintre ziariştii prezenţi la conferinţa de presă prin telefon, desfăşurată în capitala Lilongwe. Concediul spontan al lui Mutharika i-a ofensat pe conaţionalii săi, mai ales că statul african se confruntă în prezent cu o criză economică, iar Marea Britanie ar putea să nu-i mai ofere niciun sprijin economic, aşa cum le-a promis reprezentanţilor africani.

Preşedintele statului african Malawi a convocat ieri o conferinţă de presă prin telefon pentru a nega zvonurile legate de decesul său. Aflat tocmai în C

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum o ora
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 33 minute
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din Timiş, fără energie electrică din cauza vântului/ Sunt afectate 61 de localităţi din vestul ţării

News.ro acum 36 minute
Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din judeţul Timiş au rămas fără energie electrică, din cauza vântului puternic de vineri dimineaţă. Echipele Reţele Electrice Banat se află pe teren pentru a remedia avariile. ”Peste 11.600 de abonaţi din

Două femei din Capitală, suspectate de înşelăciune după ce au vrut să cumpere o mașină de 100.000 de euro cu ordine de plată false

Ziare.com acum 50 minute
Poliţiştii din Capitală au reţinut două femei suspectate de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cele două sunt acuzate că au vrut să cumpere un autovehicul de lux, a cărui valoare depăşeşte 100.000 de euro, dar au emis pentru ac

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

G4Media acum o ora
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum 28 minute
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/5°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°