Joi, 17 noiembrie 2011, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38), Centrul Ceh din Bucureşti şi Institutul pentru studiul regimurilor totalitare din Cehia prezintă Praga prin obiectivul poliţiei secrete, un eveniment organizat în parteneriat cu ICR, Institutul Balassi, Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, Staropramen şi Czech Airlines.
De la ora 13.00, invitaţii Mihai Stănescu, Ioana Diaconescu, Pavel Seifter (Republica Cehă) şi Bretter Zoltan (Ungaria) vor împărtăşi, în cadrul discuţiei panel Viaţa într-un regim totalitar, experienţele proprii în care au fost „subiect “de interes pentru poliţia secretă. Discuţia va fi moderată de Oana-Valentina Suciu (Institutul Cultural Român). Vojtěch Ripka (USTR, Republica Cehă), Dragoş Petrescu (CNSAS) şi Clara Mareş (IICCMER) vor discuta, de la ora 15.30, pornind de la întrebarea Cum facem faţă trecutului. Adrian Cioflanca (IICCMER, România) va modera dezbaterea despre relevanţa trecutului pentru realitatea socială şi politica actuală. Discuţiile se vor desfăşura în limba engleză (cu traducere simultană în limba romană).
Expoziţia „Praga prin obiectivul poliţiei secrete “va fi vernisată la ora 18.00 şi prezintă activitatea Direcţiei de urmărire a Securităţii statului (StB). Vrând-nevrând, militării care au lucrat la direcţia de urmărire din cadrul poliţiei politice comuniste au reuşit să surprindă, pe lângă persoanele urmărite, şi imaginea oraşului Praga în anii ‘70 şi ‘80 ai secolului XX. Expoziţia va fi deschisă până pe 5 decembrie 2011 şi a fost pregătită de Institutul pentru studiul regimurilor totalitare în colaborare cu Arhiva Departamentului Securităţii.
De la ora 19.00, va fi proiectat filmul Pouta (Strânsoarea). Regizată de Radim Spacek, producţia a fost declarată cel mai bun film ceh din 2010, fiind premiat şi pentru cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu, cea ma