România va înregistra în acest an o creştere economică de 1,5%, circa jumătate din media de la nivelul a zece state din estul Europei - UE10, potrivit estimărilor Băncii Mondiale.
În 2012, creşterea economică a României va fi cuprinsă în intervalul 1,8%-2,1%, se arată într-un raport bianual al Băncii Mondiale referitor la România, Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia.
Anul viitor, ritmurile de creştere ale ţărilor analizate vor fi relativ apropiate, cel mai mare avans, de 3,5%, urmând să aibă loc în Lituania şi Estonia, iar cel mai mic în Ungaria, de 0,5%.
La cea mai recentă evaluare a acordului cu FMI, autorităţile române şi instituţiile financiare internaţionale au menţinut prognoza de creştere economică de 1,5% pentru acest an, dar au redus semnificativ estimarea pentru anul viitor, la circa 2%.
De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a anunţat recent că pe întregul an creşterea economică ar putea fi de peste 2%, după ce PIB a crescut cu 4,4% în trimestrul trei şi avansul poate fi de 2,5% în ultimele trei luni ale anului.
În acest an, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia vor avea creşteri economice de cel puţin 4%, datorită contribuţiei cererii interne şi a îmbunătăţirii condiţiilor pe piaţa muncii.
În România, Ungaria şi Slovenia creşterile vor fi de sub 2% din cauza consumului redus (cazul României) şi a investiţiilor scăzute (cazul Ungariei şi Sloveniei).
Slovacia, Bulgaria şi Cehia vor consemna creşteri de 2%-3% datorită exporturilor.
În privinţa exporturilor, volumele vor avansa în acest an cu peste 10% în Estonia, România, Cehia, Slovacia şi Letonia.
Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, în primele opt luni ale anului exporturile UE 10 au depăşit nivelul anterior crizei cu 16%.
România, Estonia şi Letonia, care au suportat recesiuni profunde, şi-au majo