Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ricardo Cadu recunoaşte că biletele la meciul cu Universitatea sunt scumpe, dar crede că e normal pentru un derby

Publicat in Adevarul, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

Căpitanul echipei CFR Cluj a recunoscut că preţurile biletelor pentru derby-ul CFR-U Cluj sunt destul de mari, dar oarecum corecte pentru un meci de o asemenea anvergură.

Cadu a spus că a plătit şi 100 de euro pentru a fi in tribune la meciul dintre FC Porto si Benfica Lisabona. „Oricine vrea să vadă un spectacol frumos trebuie să plătească, iar cei care sunt cu adevărat iubitori ai fotbalului o să vină la meci. Eu am plătit 100 de euro când am fost in Portugalia la Porto-Benfica şi nu am regretat", a declarat căpitanul CFR Cluj.

Jucătorul portughez recunoaşte că meciul dintre CFR şi U este un derby al orgoliilor şi că jucătorii echipei din Gruia se gândesc la victorie. „Această partidă este derby-ul Clujului, iar noi ne gândim doar la victorie. Jucăm contra lui U Cluj şi trebuie să batem. Pot să spun că suntem favoriţi, dar totuşi cred că o să fie o partidă echilibrată. Sper ca spectacolul să se desfăşoare în teren şi să nu existe incidente în tribune", a mai spus Cadu.

Organizatorii partidei de sâmbătă, clubul CFR Cluj, a scos la vânzare bilete pentru partida programată la ora 20.30 la preţuri mai mari decât cele obişnuite. Cel mai ieftin tichet costă 150 de lei, lucru care a stârnit nemulţumirea fanilor rivalei Universitatea Cluj.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 7 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Călin Georgescu, dacă este omul rușilor: „Eu sunt pro român și sunt român. Legătura cu RUSIA este culturală, nu alta”

Gandul acum 44 minute
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al prezidențialelor din România cu un discurs anti-sistem, bazat pe creștinism și suveranism, a fost criticat în presă, acuzat de lumea academică și de o mare partea a clasei politic

ANALIZĂ: Ce a contribuit la ascensiunea lui Călin Georgescu din primul tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 9 ore
A analiză a rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale, realizată de Centrul pentru Democrație și Bună Guvernare, arată că factori ca excluderea Dianei Șoșoacă din cursă și colapsul blocului PSD-PNL au contribuit la ascensiunea lui Căli

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum 3 ore
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum o ora
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vicepreşedintele CNA Valentin Jucan cere demisia ministrului Digitalizării Bogdan Ivan, acuzându-l că a fost la sediul TikTok pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fără a informa autorităţile relevante în organizarea alegerilor

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) Valentin Jucan cere demisia ministrului social-democrat al Digitalizării Bogdan Ivan, pe care îl acuză că a fost la sediul TikTok - companie aflată în centrul disputei legate de campania

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum 2 ore
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 9 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 10 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vremea

București
acum

joi

1°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/8°
Constanta
acum

joi

2°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

2°/7°
vin.

3°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Timisoara
acum

joi

5°/12°
vin.

5°/7°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/8°