Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgarii l-ar da pe Zicu pe 2,5 milioane de euro

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

Deşi este golgheterul la zi al campionatului Bulgariei, Ianis Zicu ar putea părăsi ŢSKA Sofia, a anunţat patronul Dimitar Borisov, punctând că despărţirea s-ar realiza doar în cazul în care clubul ar primi o ofertă considerabilă. „Vom discuta cu un club numai dacă se vor oferi cel puţin 2,5 milioane de euro. Până acum nu a venit nici o ofertă concretă, dar nici nu ne grăbim să-l dăm pe Ianis. Vrem să vindem numai pe sume pe care noi le considerăm corecte pentru ŢSKA. Totuşi, vorbim despre golgheterul României, al Bulgariei şi despre un fost jucător de la Inter şi Parma“, a spus Dimitar Borisov, pentru presa din ţara vecină.

Declaraţia patronului echipei ŢSKA Sofia a venit în urma unor articole din presa internaţională, care a vehiculat interesul anumitor cluburi din China pentru internaţionalul român.

După 13 etape disputate în prima divizie bulgară, Ianis Zicu este pe primul loc în clasamentul celor mai buni marcatori, cu 12 reuşite.

În vara acestui an, bulgarii au plătit 500.000 de euro pentru a-l transfera pe Zicu de la FC Timişoara. Deşi este golgheterul la zi al campionatului Bulgariei, Ianis Zicu ar putea părăsi ŢSKA Sofia, a anunţat patronul Dimitar Borisov, punctând că despărţirea s-ar realiza doar în cazul în care clubul ar primi o ofertă considerabilă. „Vom discuta cu un club numai dacă se vor oferi cel puţin 2,5 milioane de euro. Până acum nu a venit nici o ofertă concretă, dar nici nu ne grăbim să-l dăm pe Ianis. Vrem să vindem numai pe sume pe care noi le considerăm corecte pentru ŢSKA. Totuşi, vorbim despre golgheterul României, al Bulgariei şi despre un fost jucător de la Inter şi Parma“, a spus Dimitar Borisov, pentru presa din ţara vecină.

Declaraţia patronului echipei ŢSKA Sofia a venit în urma unor articole din presa internaţională, care a vehiculat interesul anumitor cluburi din China pentru internaţionalul român.

După

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Raed Arafat: Adăposturile de protecţie civilă sunt obligatorii / În România, numărul lor este insuficient, iar multe nu sunt funcţionale

HotNews acum 2 ore
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, la Focşani, că adăposturile de protecţie civilă sunt obligatorii, chiar dacă riscurile sunt mici. „A fi pregătit nu înseamnă că noi ştim că va fi ceva. Dar există

Zelenski denunţă reacţia „slabă” a ambasadei SUA la atacul sângeros din Krivoi Rog: Le e frică și să pronunţe cuvântul „rusesc”

HotNews acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat sâmbătă reacţia „slabă” a ambasadei SUA în Ucraina la atacul mortal produs cu o zi înainte în Krivoi Rog, reproşându-i în special că i-a fost „teamă” să spună că racheta care l-a provocat a venit

Claudiu Târziu, după suspendarea din funcția deținută în cadrul AUR: Am aflat pe surse, nu am fost notificat oficial

HotNews acum 4 ore
Claudiu Târziu, suspendat sâmbătă din funcția deținută în cadrul AUR, a oferit prima reacție pentru Mediafax după măsura luată împotriva sa de conducerea partidului. „Am aflat și eu tot pe surse de această decizie, nu am fost informat oficial, deci

Jaguar Land Rover întrerupe pentru o lună livrările de mașini către SUA

HotNews acum o ora
Producătorul britanic de mașini Jaguar și Land Rover întrerupe livrările către SUA, din cauza impactului noii taxe vamale asupra importurilor de vehicule impuse de administrația Trump. „SUA este o piață importantă pentru mărcile de lux ale JLR”, a s

Superliga – play-out: UTA Arad – FC Botoşani 1-0

News.ro acum 47 minute
Echipa UTA Arad a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia FC Botoşani, în a treia etapă din play-out-ul Superligii. Arădenii au controlat meciul şi au avut prima ocazie în minutul 21, la şutul lui Mpoku, respins de Anestis. Gazdele au p

Accident MORTAL în Timiș. Un tânăr a fost grav rănit, iar șoferul vinovat și-a pierdut viața

Gandul acum 2 ore
Un bărbat de 58 de ani a murit, iar un tânăr de 26 de ani a fost rănit, în urma unui accident care a avut loc, sâmbătă, pe Calea Şagului, la ieşire din Timişoara. La faţa locului au intervenit pompierii cu echipaje de descarcerare. ”La locul evenime

Crin Antonescu: „Nimeni nu se poate considera calificat în turul II, în afară de mine”

HotNews acum 2 ore
Candidatul la prezidenţiale al Alianţei „România, Înainte”, Crin Antonescu, a afirmat, sâmbătă, că nimeni, în afară de el, nu se poate considera calificat să intre în turul al doilea al scrutinului, nici măcar George Simion, care se află, în prezent

Mureş: Copil de zece ani, căutat de poliţişti după ce a plecat de o casă de tip familial şi nu s-a mai întors

News.ro acum 2 ore
Un copil de zece ani este căutat de poliţiştii din judeţul Mureş după ce a plecat de la casa de tip familial la care era instituţionalizat şi nu a mai revenit până în prezent.

Capitala, sub avertizare de grindină, vijelie și fulgere până la 18.30

Adevarul acum o ora
Avertizarea meteorologică este valabilă pentru capitală în intervalul orar 17:35-18:30.

Aproape 40% dintre pacienţii cu diabet îşi pun sănătatea în pericol renunţând la tratament în primul an. Ce pot face medicii diferit?

News.ro acum o ora
Medicii sunt îndemnaţi să reconsidere abordările în tratarea diabetului după ce un studiu a constatat că, un număr îngrijorător de pacienţi nou diagnosticaţi cu diabet zaharat de tip 2 renunţă la medicaţie în primul an. Cercetarea subliniază importa

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

3°/14°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°
Iasi
acum

12°
sâm.

6°/20°
dum.

0°/8°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/9°
Constanta
acum

15°
sâm.

10°/17°
dum.

4°/13°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

7°/16°
dum.

-5°/6°
lun.

-2°/4°
mar.

-2°/7°
Timisoara
acum

18°
sâm.

6°/19°
dum.

-2°/9°
lun.

-2°/7°
mar.

-1°/10°