Fără excepţie, din anul 1990, la fiecare sfârşit de an, calul de bătaie al politicului angajat îl constituie bugetul public, modul în care Puterea - în dispreţul contra-Puterii (dispreţ meritat de altfel, dat fiind că România post-decembristă n-a avut niciodată o opoziţie autentică!) - dă de pământ cu banii din taxe şi impozite şi îngroapă - prin deficitul bugetar asumat (în fapt, prin creşterea datoriei publice) - viitorul României.

Temeiul legal l-a constituit "imperfecţiunea" comisă de constituţionalişti în 1991, o imperfecţiune reiterată, aşa, ca din greşeală, şi în Constituţia aprobată prin referendumul de "două zile" în anul 2003 (1) care a lăsat în afara sancţiunii Parlamentului şi la cheremul Puterii o parte importantă din banii publici şi privaţi constituiţi în bugete economice sau cu vocaţia socială.

"Bugetului General Consolidat" (pentru că despre el este vorba!) - agregatul macro-financiar cu structură itinerantă construit - pentru "o anume transparenţă" - de finanţişti şi agreat de Putere - şi "mecanismul său de funcţionare" au constituit, instrumental şi cinematic, temeiul cvasi-legal prin care excesul de deficit bugetar, real survenit în urma execuţiei unora dintre bugetele de interes (de regulă, deficitul Bugetului de stat) a fost escamotat scriptic prin compensare cu excedentele, reale sau înadins constituite, în economia altora dintre bugetele agregatului.

În fapt, Bugetele din componenţa BGC sunt, după caz, fie independente, fie autonome, context care, factual - în respectul prevederilor Legii Finanţelor Publice - face imposibil orice transfer de echilibrare/compensare între bugetele din structura BGC. Ca urmare a acestor practici, "deficitul bugetar" oficial (suma algebrică a soldurilor bugetelor din structura BGC) diferă substanţial de deficitul real [suma soldurilor negative - deficitele - înregistrate în execuţie de bugetele