În România, autismul este văzut ca un handicap sau o boală psihică, deşi nu este. Pentru conştientizarea acestei probleme, Asociaţia AITA a realizat campania “Am autism”. Un demers prin care voluntari sportivi, actori sau jurnalişti petrec câteva ore alături de copiii autişti pentru a conştientiza că autismul este o problemă înţeleasă greşit de societate şi mai ales de autorităţi.

Liliana Simonescu a participat ca voluntar la campania “Am autism” şi a realizat un reportaj dedicat Anului european al voluntariatului.

La AITA am întâlnit-o pe Julia, care tocmai luase masa. Psihoterapeutul care se ocupa de ea, Carmen Hotar, îi arăta cartonaşele care se folosesc pentru a-i descrie pe părinţi şi alte obiecte care ar ajuta-o pe Julia să înţeleagă că trebuie să se exprime atunci când are anumite nevoi.

Autismul este o tulburare de dezvoltare care se manifestă înainte de vârsta de trei ani şi afectează capacităţile de comunicare şi de relaţionare cu cei din jur. Copii pot avea un comportament repetitiv, adesea şi tulburări de natură senzorială. Cel mai greu le este părinţilor care trăiesc pe propria piele ce înseamă să ai un copil cu autism. Ana Maria are 25 de ani şi un băieţel de doi ani şi şapte luni cu autism. “Asta e cel mai greu: să accepţi şi să lupţi. E greu, e foarte greu, mai ales că Răzvănelul face progrese foarte încet, foarte puţine şi foarte încet, le pierde, o luăm de la capăt”, spune Ana Maria.

Dacă acasă şi la centrul de terapie copilul se simte în siguranţă, cel mai greu pentru părinţi este în momentul în care se întâlnesc cu lumea de afară, de pe stradă, din parc, povesteşte Ana Maria… “Noi când suntem în familie e foarte ok. Răzvan e vesel, râde, se joacă cu noi, ne fugărim prin casă… dar când ieşim e ciudat. În metrou, Răzvan mai ţipă, mă mai muşcă, lumea se uită… Am o insignă la rucsac cu autism pentru că nu