Liviu Andrieş are lotul extrem de subţire numeric şi valoric
Accidentarea lui Paul Giotoiu a picat ca o lovitură de ciocan în moalele capului antrenorului Liviu Andrieş. Un jucător de bază s-a accidentat şi a dat peste cap întreg sistemul de joc. „E o pierdere mare”, recunoaşte Liviu Andrieş care este nevoit să improvizeze mai ales pe faza de apărare. „Am vorbit cu cei din conducere şi aş avea nevoie de încă un pivot”, a mai declarat Andrieş. Zis şi făcut, Gore Popescu s-a apucat să dea telefoane, primii contactaţi fiind conducătorii de la echipa campioană, HCM Constanţa, echipă care deţine în lot trei pivoţi. Şi cum doar doi pot să joace într-un meci, unul stă în permanenţă în tribună. Oltenii şi l-ar dori de acolo pe pivotul Mocanu, şi asta pentru că Novanc şi Irimescu sunt greu de convins să vină la Târgu-Jiu.
Puţini de-ai buni
Paul Giotoiu va rata întreg sezonul acesta. Cel mai probabil jucătorul care a suferit o ruptură a tendonului lui Achile va reveni pe teren abia în toamna anului viitor, aşa că Energia este descoperită pe postul de pivot. Şi nu doar acolo stă prost echipa gorjeană, în lot existând şi alte posturi şubrede. Cu un lot extrem de tânăr şi cu jucători în care nu poţi pune bazele nu poţi cere să faci performanţă. Geică, Udriştoiu, Mledenciu sau Marii nu sunt jucători de bază pentru o echipă de Liga Naţională. Aşadar, Energia stă în doar 7-8 jucători, foarte puţini.
N-au pe cine aduce
Pentru a acoperi postul de pivot, Gore Popescu stă de trei zile pe telefoane. „Trebuie să aducem ceva, dar acum recunosc că nu am soluţii. Toţi sunt sub contract, nu ai ce să aduci. Din Liga a II-a nu are rost să aduci ceva pentru că nu ai efectiv ce lua. De la alte echipe nu prea poţi lua că suntem în plin campionat şi cine renunţă la un jucător valoros?”, a comentat Gore Popescu.
L-ar vrea pe Kapular
Cei de la Energia tatonează