Profesorul predă la Liceul de Artă "Plugor Sandor" din Sfntu Gheorghe. El este acuzat că a întreţinu relaţii sexuale cu o elevă de 12 ani.
Poliţia a început o anchetă şi până la finalizarea cercetărilor, profesorul a fost suspendat din funcţie. Eleva a fost supusă unor expertize medico-legale.
Acesta este al doilea scandal sexual din învăţământ din această toamnă. La începutul lunii noiembrie, un profesor de la Liceul Jean Monnet din Capitală a fost acuzat că a violat o elevă, în timpul unei excursii la Predeal.
Profesorul acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 12 ani a fost reclamat pentru o faptă petrecută în urmă cu doi ani, potrivit unor surse oficiale, citate deMedafax.
Surse din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că eleva care l-a reclamat pe profesor are acum 14 ani.
Potrivit aceloraşi surse, fapta pentru care eleva l-a reclamat pe profesorul de la Liceul de Artă "Plugor Sandor" din municipiul Sfântu Gheorghe s-ar fi consumat în urmă cu doi ani, când fata avea 12 ani.
Sursele citate nu au putut spune, deocamdată, de ce eleva a reclamat fapta abia acum.
Adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, comisar şef de poliţie Silviu Stoenescu, a declarat că profesorul va fi audiat miercuri, iar eleva va fi consultată la Medicina Legală.
Potrivit adjunctului IJP Covasna, din declaraţiile minorei a reieşit că actul sexual nu a avut loc în incinta şcolii.
Un profesor de la Liceul de Artă "Plugor Sandor" din municipiul Sfântu Gheorghe a fost suspendat din activitate după ce pe numele lui a fost depusă la Poliţie o plângere potrivit căreia bărbatul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o elevă.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Covasna, Dumitru Ungureanu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDI