Fundaşul Dorin Goian, care a fost în premieră căpitan al echipei naţionale a României la meciul amical câştigat în faţa Greciei, scor 3-1, este al 88-lea fotbalist care poartă banderola în istoria primei reprezentative, informează site-ul oficial al FRF.
Partida de marţi, de la Altach, a fost a 30-a împotriva Greciei, care astfel a egalat fosta formaţie a Cehoslovaciei, pe locul 4, într-un top all-time al celor mai întâlnire reprezentative de către "tricolori". Pe primul loc se află fosta selecţionată a Iugoslaviei (37 de meciuri), urmată de Bulgaria şi Polonia, ambele cu câte 33 de partide.
Pentru România a fost al 67-lea meci disputat pe teren neutru, bilanţul fiind de 24 de victorii, 19 remize şi 24 de înfrângeri, iar Altach este a 183-a localitate în care naţionala a jucat de-alungul timpului.
Portarul Cristian Bălgrădean şi mijlocaşul Ionuţ Neagu au debutat în naţionala României la meciul cu Grecia, numărul jucătorilor care au evoluat la prima reprezentativă ajungând la 794.
Până la golul marcat de Alexandru Chipciu, aflat la prima sa reuşită în naţională, ultimul component al echipei FC Braşov care a izbutit să înscrie pentru România a fost Ion Hajdu, la 2 iunie 1963, într-un amical cu Polonia, la Chrozow, scor 1-1.
Fundaşul Dorin Goian, care a fost în premieră căpitan al echipei naţionale a României la meciul amical câştigat în faţa Greciei, scor 3-1, este al 88-lea fotbalist care poartă banderola în istoria primei reprezentative, informează site-ul oficial al FRF.
Partida de marţi, de la Altach, a fost a 30-a împotriva Greciei, care astfel a egalat fosta formaţie a Cehoslovaciei, pe locul 4, într-un top all-time al celor mai întâlnire reprezentative de către "tricolori". Pe primul loc se află fosta selecţionată a Iugoslaviei (37 de meciuri), urmată de Bulgaria şi Polonia, ambele cu câ