Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima zi la conducerea Guvernului. Cum şi-a petrecut Berlusconi ultimele ore ca premier al Italiei

Publicat in Antena 3, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

Berlusconi a anunţat marţi, ultima sa zi la conducerea Guvernului italian, că în ultima perioadă a vorbit la telefon cu numeroşi lideri străini, inclusiv cu Barack Obama, Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel, informeazăAFP.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii cu o zi înainte de a preda puterea economistului Mario Monti, Il Cavaliere a anunţat că a vorbit la telefon cu preşedintele american. În plus, Berlusconi a vorbit şi cu preşedintele francez, cancelarul german şi premierii David Cameron (Marea Britanie), Recep Tayyip Erdogan (Turcia), Vladimir Putin (Rusia) şi Benjamin Netanyahu (Israel).

Tot prin intermediul telefonului a conversat şi cu George W. Bush, fostul preşedinte al Statelor Unite, şi cu preşedintele rus Dmitri Medvedev.

Medvedev i-a mulţumit lui Berlusconi

Berlusconi a dezvăluit şi faptul că Medevedev i-a trimis o scrisoare în care îi mulţumeşte personal pentru "munca preţioasă depusă în promovarea relaţiilor bilaterale" dintre Italia şi Rusia şi pentru "contribuţia apreciată" în cadrul relaţiilor internaţionale "a unuia dintre cei mai experimentaţi politicieni din lume".

Il Cavaliere a întreţinut relaţii strânse cu Rusia şi Israel. În schimb, relaţiile sale cu preşedintele francez şi cancelarul german au devenit tensionate în ultima perioadă.

Vestea demisiei lui Berlusconi, primită cu bucurie de mulţi italieni

Berlusconi a anunţat marţi, ultima sa zi la conducerea Guvernului italian, că în ultima perioadă a vorbit la telefon cu numeroşi lideri străini, inclusiv cu Barack Obama, Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel, informeazăAFP.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii cu o zi înainte de a preda puterea economistului Mario Monti, Il Cavaliere a anunţat că a vorbit la telefon cu preşedintele american. În plus, Berluscon

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum o ora
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 55 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 2 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum 59 minute
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 2 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Zelenski, primul mesaj după sistarea sprijinului militar al SUA: Conflictul de la Casa Albă cu Trump a fost „regretabil”, iar Ucraina este pregătită să se așeze la masa negocierilor

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis marți o declarație de presă în care afirmă că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu președintele american Donald Trump „nu a mers așa cum trebuia”, descriind-o ca fiind „regretabilă” ș

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 3 ore
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°