Consiliul Concurenţei investighează producătorul de petrol, gaze şi electricitate OMV Petrom (OMV) cu privire la o încălcare a reglementărilor privind concurenţa, ca urmare a retragerii de pe piaţă a sortimentului de benzină Eco Premium, măsură pe care compania o consideră neîntemeiată.
"OMV Petrom a primit un raport de investigaţie de la Consiliul Concurenţei cu privire la pretinsa încălcare a reglementărilor privind concurenţa, ca urmare a retragerii de pe piatţă a Eco Premium, benzină fără plumb aditivată cu substitut de plumb. Pretinsa încălcare priveşte o serie de actori importanţi ai pieţei de carburanţi", a anunţat miercuri compania într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti, informează Mediafax.
Benzina Eco Premium reprezenta aproximativ 2% din piaţa românească de carburanţi, iar decizia de retragere de la comercializare a fost bazată pe considerente economice şi de mediu, "ţinând cont în mod adecvat de interesele consumatorilor". Acest sortiment de carburant a fost retras de pe piaţă la sfârşitul anului 2008.
"OMV Petrom este de părere că această pretinsă încălcare este lipsită de temei şi va lua toate măsurile necesare pentru a asigura o reprezentare corectă a faptelor relevante care să fie reflectate în decizia finală a Consiliului Concurenţei", se arată în comunicat.
Autoritatea pentru Concurenţă va prezenta concluziile investigaţiei, inclusiv posibilele sancţiuni, după ce reprezentanţi OMV Petrom vor fi audiaţie de inspectorii Consiliului Concurenţei.
Cea mai mare sancţiune pe care o poate aplica Consiliul Concurenţei este amendarea cu 10% din cifra de afaceri a companiei.
OMV Petrom a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 2,921 miliarde lei (694,5 milioane euro), dublu faţă de perioada similară a anului trecut şi mai mare comparatic cu câştigul din