Ma numesc Tirtirau Gheorghe, v-am mai scris, asta e a treia oara, si tot am emotii.
As vrea sa vorbim despre ceva putin mai dureros, ceva ce multi dintre noi am trait, am infruntat, am urat: DIVORTUL! Este, fara indoiala, cea mai grea incercare din viata noastra si v-as ruga sa-mi permiteti sa vorbesc despre ea, in numele unui barbat care a fost parasit. Din capul locului as vrea sa spun ca vina o purtam amandoi. Privind in urma, vad punctul de ruptura si pot spune cinstit ca regret ca nu am facut mai mult, pentru a nu ajunge aici.
O petrecere cu prieteni, intr-o zi de iarna, ne-a adus unul in preajma celuilalt. Ea era profesoara, cu un mariaj esuat si un copil. Eu ma ocupam pe atunci de un mic magazin satesc. Nu castigam prea multi bani, dar munca in sine era placuta si interesanta. Nu mai fusesem casatorit, aveam aproape 30 de ani si eram foarte singur. O solida cultura generala si discutii fara sfarsit au pecetluit rapid o buna prietenie. Primavara ne-a adunat pe amandoi la un loc si asa am inceput casnicia noastra. N-a fost totdeauna usor. Anii ne-au adus multe incercari, dar pot spune cu mana pe inima ca nu am cedat. In timp, apar, insa, intr-o relatie atat zonele de rezistenta, cat si cele unde liantul e mai fragil. Trecute cu vederea sau ignorate sau, pur si simplu, "tacute", aceste puncte mai vulnerabile cedeaza cu timpul si apare ruptura, desi aparent fara legatura cu ele.
Anii de inceput au fost grei, mica mea afacere a cazut si am parasit locul in care cat de cat supravietuiam. Am locuit la parintii ei un timp, apoi eu am parasit tara. In luna octombrie 2000, s-a nascut fetita noastra. Timp de 4 ani, am lucrat in alta tara, asa ca am trait mai mult despartiti, dar, lucru oarecum curios, in perioada aceea legatura dintre noi a fost la maximum. Apoi, printr-o sansa, am reusit sa-mi gasesc si eu un loc de munca in tara. Acum lucram amand
