Mesajul a fost trimis. Multumesc!

40% din contractele europene pe POR, găsite cu probleme

Publicat in Ziarul Financiar, joi 17 noiembrie 2011 ·

Aproape 80 de contracte din Programul Operaţional Regional (POR), gestionat de Ministerul Dezvoltării condus de Elena Udrea, prezintă suspiciuni în privinţa modului în care au fost făcute achiziţiile publice. În total, autorităţile de management au verificat 209 contracte din POR. Pentru cele 78 de contracte cu suspiciuni au fost operate corecţii financiare de 12 milioane de euro.

Acestea sunt primele rezultate ale reverificărilor făcute de autorităţi după ce în această vara Guvernul a decis să nu mai trimită facturi spre decontare la Bruxelles ca urmare a suspiciunilor în privinţa modului în care au fost făcute achiziţiile publice.

Nereguli au fost descoperite şi la contractele din Programul Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice, care se adresează în special companiilor şi prin care sunt derulate investiţii pe bani europeni. În cadrul acestui program au fost descoperite 41 de contracte cu probleme, 45% din cele 90 verificate. Corecţiile financiare aplicate pentru acest program se ridică însă la 78.000 de euro.

Per total, un contract din trei verificate de autorităţile de management a fost identificat ca având probleme cu modul în care au fost realizate achiziţiile publice. Astfel, dintre cele 466 de contracte verificate, la 133 au fost descoperite probleme, valoarea corecţiilor financiare aplicate ridicându-se la 12,6 milioane de euro.

Verificarea contractelor a fost realizată pe bază de eşantion în cazul POR, în timp ce pentru restul programelor operaţionale au fost verificate toate contractele pentru care au fost făcute achiziţii publice.

Comisia Europeană a întrerupt plăţile pentru proiectele finanţate prin intermediul axei 2 din cadrul Programului Operaţional Regional în data de 11 iunie, pentru că, la un control de rutină, auditorii europeni au descoperit nereguli în sfera achiziţiilor publice făcute în cadrul unor proie

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 22 minute
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum 48 minute
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 3 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum 36 minute
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Inundaţii în judeţul Galaţi. Pompierii din Botoşani şi jandarmii gălăţeni au dăruit jucării copiilor

Mediafax acum o ora
Pompierii din Botoşani şi jandarmii gălăţeni au dăruit jucării copiilor din comuna gălăţeană Slobozia Conachi, afectată de inundaţii. Pe lângă mâncare, apă şi îmbrăcăminte au nevoie de gesturi care să-i ajute să uite clipele trecute şi să-i facă să

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 3 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 7 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Bătaie între două familii din Pantelimon, mutată din stradă în spital. Distrugeri provocate în camera de gardă

Ziare.com acum 2 ore
Două familii din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, s-au luat la bătaie, membrii acestora provocându-şi reciproc răni, iar scandalul a continuat la un spital din Capitală, unde răniţii au ajuns, iar rudele acestora au venit cu obiecte contondente. În

Jandarmii și angajații Consiliului Județean Botoșani s-au raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Botosani News acum 3 ore
Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona. „Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°