Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zona centrală din Dâmbu intră în reabilitare

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 17 noiembrie 2011 ·

Potrivit unui proiect al Primăriei Municipiului Târgu Mureş, de anul viitor vor începe lucrările de reamenajare în zona centrală a cartierului Dâmbu, investiţia făcându-se din bugetul local.

Primul sens giratoriu va fi în zona intrării spre strada Koos Ferencz care duce spre piaţa de zi, a doilea sens giratoriu va fi instituit spre strada Ion Buteanu, iar al treilea va fi spre strada Parângului.

Dacă acum pe fiecare sens de mers există câte două benzi, proiectul prevede realizarea doar a unei singure benzi pe sensul de mers, urmând să fie făcute parcări în spic. „Rămâne o singură bandă de mers înainte, trotuarul va fi micşorat un pic, iar în faţă la complexul Darina vom avea duble parcări şi pe o parte şi pe alta”, a declarat Claudiu Maior, în cadrul întâlnirii cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari ce a avut loc miercuri, la Casa de Cultură Mihai Eminescu. „Pe mijlocul bulevardului vom face alee de promenadă cu bănci, nu vom tăia nici un copac de acolo, decât dacă va fi necesar, şi târgumureşeanul va putea să se plimbe pe mijlocul tronsoanelor”, a explicat Maior. Nu în ultimul rând, în faţa Ansamblului Mureşul va fi creat un parc mare de joacă.

În cadrul întâlnirii, mulţi dintre preşedinţii de asociaţii şi-au exprimat doleanţele privind amenajarea de parcări, alei, parcuri, bănci, iluminat public şi asfaltarea străzilor. Multe dintre acestea şi-au găsit rezolvare, deocamdată pe hârtie, urmând ca anul viitor să fie demarate lucrările.

Un alt aspect punctat de reprezentanţii asociaţiilor de proprietari s-a referit la schimbările aduse în noul Cod Civil, unele aspecte afectând asociaţiile de proprietari.”S-a schimbat Codul Civil. Şi acesta mai nou spune că dacă noi câştigăm un proces, judecătorul dă un termen rezonabil de plată şi proprietarul apartamentului nu plăteşte imediat. Sunt nişte costuri de judecată, pe care le plătim şi ne trez

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum a primit Casa Albă vestea că nu Trump a câștigat premiul Nobel pentru Pace: „Nu va mai fi niciodată un om ca el”

HotNews acum 2 ore
Comitetul norvegian care a decis să nu-i acorde lui Donald Trump premiul Nobel pentru Pace pe care îl dorea foarte mult „a pus politica înaintea păcii”, a afirmat directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung. „Președintele Trump va continua

Captură record în Portul Constanţa Sud: 4,8 milioane de bancnote contrafăcute descoperite de Poliţia Română şi Autoritatea Vamală Română / Valoarea însumată a bancnotelor false depăşea 960 de milioane de euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia Română şi Autoritatea Vamală Română au descoperit, în Portul Constanţa Sud, 160 de colete cu bancnote contrafăcute, fiind, în total, 4,8 milioane de bancnote. Valoarea însumată a bancnotelor

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Recomandările Primăriei

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă mâine, în intervalul orar 09:00-18:00. În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50...60 km/h și izolat 70 km/h. Local și temporar, intensificări ale vân

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 7 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

12 milioane de euro pentru fermierii ROMÂNI. Cum se alocă banii europeni din rezerva pentru agricultură

Gandul acum 2 ore
Vin vești bune pentru fermierii din România. Comisia Europeană a adoptat – vineri – o propunere de a furniza aproape 50 de milioane euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini fermierii din sectorul fructelor, fructelor cu coajă lemnoasă ș

Captură uriașă în Portul Constanța: aproape un miliard de euro în bancnote contrafăcute, confiscate de polițiști

Adevarul acum 31 minute
Aproximativ 5 milioane de bancnote contrafăcute care însumau aproape 1 miliard de euro au fost descoperite de polițiști şi de Autoritatea Vamală Română, în Portul Constanţa Sud.

Video LIVE TEXT Ilie Bolojan, la Congresul UDMR: „Partidul a fost și rămâne o punte între România și Ungaria”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan se află vineri, 10 octombrie, la cel de-al 17-lea Congres al UDMR, organizat în Cluj-Napoca. La eveniment participă și premierul Ungariei, Viktor Orban, iar președintele Nicușor Dan a refuzat să mai vină, deși inițial confirma

Un bărbat i-a furat scuterul și banii unui livrator străin, în București. A fost prins de polițiști după aproape o lună

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost reținut după ce a furat scuterul și 600 de lei de la un livrator străin. Faptele au avut loc pe 13 septembrie, în Sectorul 2 al Capitalei, însă individul a fost prins de polițiști abia joi, 9 octombrie. Polițiștii au fost alertați p

Polonia oferă ajutor Ucrainei după atacurile ruseşti masive asupra infrastructurii energetice

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Generatoare, surse suplimentare de energie electrică şi un terminal de GNL sunt la dispoziţia Ucrainei, a anunţat vineri ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, în contextul în care Rusia co

Vremea

București
acum

20°
vin.

9°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

8°/14°
dum.

9°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/16°
lun.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°