Un grup de cinci elevi de la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva însoţiţi de profesorul Florin Ilieş, au participat la o serie de activităţi la sediul legislativului de la Strasbourg.
Vizita la sediul PE a elevilor deveni Vanesa Vărgaş, Flavia Trifan, Raluca Dănescu, Claudiu Codoban şi Bogdan Neagu, toţi din clasa a XI-a, alături de alţi peste 240 de liceeni din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) şi celelalte riverane Mării Mediterane, indiferent de forma de guvernare sau orientare religioasă, face parte din programul EuroMedScola. În prima zi de vizită, cei peste 240 de elevi s-au întâlnit în sala de plen a europarlamentarilor, pentru a dezbate diferite teme legate de mediu, transport şi energii regenerabile, migraţie şi integrare, informare şi angajare, educaţie, muncă şi viitor, egalitatea de şanse şi democraţie. Elevii au acordat o atenţie deosebită fiecărei teme de pe lista de dezbateri, tratându-le cu obiectivitate şi diplomaţie, având în vedere faptul că fiecare îşi reprezenta atât ţara de origine, cât şi cultura din care proveneau. Cele mai „sensibile” au fost subiectele legate de drepturile omului sau egalitatea dintre femei şi bărbaţi, ţinând cont că unii din tinerii prezenţi provin din ţări care au trecut recent prin revoluţii (Libia, Tunisia sau Egipt), iar alţii fac parte din state de religie preponderent musulmană. Elevii au declarat că astfel de dezbateri ar fi utile şi în Parlamentul României. În urma dezbaterilor, a fost adoptată o rezoluţie ce a fost prezentată chiar preşedintelui PE, Jerzy Buzek, care a adus-o şi la cunoştinţa plenului legislativului european. De ea se va ţine cont în elaborarea politicilor Uniunii Europene în privinţa tineretului şi a colaborării cu ţările mediteraneene.