Judecătorii Tribunalului Bihor au emis, joi, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele unui orădean de 57 de ani anchetat de procurorii Parchetului Bihor pentru tentativă de omor. Bărbatul, Traian Buzle, este acuzat că şi-a înjunghiat propria soră.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Dorel Moţiu, incidentul s-a petrecut marţi dimineaţa, în jurul orei 10, în locuinţa victimei de pe strada Locomotivei, în timpul unei dispute legate de un împrumut nereturnat de aceasta.
"Inculpatul s-a certat cu sora sa din cauza unei datorii de 15.000 euro, pe care victima refuza să o restituie, dar şi să semneze un angajament de plată. În timpul altercaţiei, inculpatul a luat un cuţit de bucătărie şi şi-a înjunghiat sora, aplicându-i patru lovituri în zona toracică. Victima a fost transportată de urgenţă la spital şi supusă unei intervenţii chirurgicale", a declarat procurorul Dorel Moţiu.
O zi mai târziu, Traian Buzle a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de tentativă de omor. Bărbatul şi-a recunoscut faptele, atât în faţa procurorilor, cât şi ulterior, în faţa instanţei de judecată, unde procurorii l-au prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Bărbatul a încercat să se apere, declarând că agresiunea asupra sorei sale a fost o reacţie la atacurile verbale, dar şi fizice comise de femeie împotriva lui de-a lungul timpului, reacţie pe care însă nu o regretă deoarece problemele financiare generate de împrumutul nereturnat de sora sa "i-au creat multe neplăceri în familie".
Potrivit declaraţiilor date de Buzle, femeia a intervenit în discuţiile conjugale şi chiar "l-a determinat să-şi părăsească soţia", după care s-a oferit să-l găzduiască în apartament, însă nu din dragoste frăţească. "Inculpatul susţine că a ajuns la concluzia că acest demers al victimei nu