Bursa de la New York a închis miercuri în scădere, vânzările accelerând pe finalul şedinţei din cauza temerilor privind impactul crizei datoriilor de stat din zona euro asupra economiei globale şi sistemului financiar, transmite Reuters.
Indicele Dow Jones Industrial Average a finalizat în coborâre cu 1,58%, iar Standard & Poor's (S&P) 500 a pierdut 1,66%, în timp ce Nasdaq Composite s-a retras cu 1,73%.
Acţiunile financiare şi cele din industria resurselor şi materiilor prime au fost afectate de temerile privind creşterea economică.
Pierderile au accelerat după ce agenţia de rating Fitch a arătat că, deşi perspectiva industriei bancare din SUA este stabilă, situaţia s-ar putea înrăutăţi dacă turbulenţele din Europa nu vor lua sfârşit în curând.
Anterior, Moody's a coborât ratingurile mai multor bănci germane din sectorul public, din cauza probabilităţii reduse ca acestea să primească sprijin extern, dacă ar avea nevoie.
Pieţele sunt tot mai îngrijorate că turbulenţele din zona euro se îndreaptă către ţări care au fost considerate până acum protejate de astfel de probleme. Diferenţa dintre dobânzile la care se împrumută Franţa şi randamentele obligaţiunilor germane de referinţă a urcat la cel mai ridicat nivel de la implementarea euro.
Banca Japoniei a avertizat că economia japoneză ar putea fi afectată negativ de criza din zona euro, iar Banca Angliei şi-a redus prognoza de creştere economică.
Bursa de la New York a închis miercuri în scădere, vânzările accelerând pe finalul şedinţei din cauza temerilor privind impactul crizei datoriilor de stat din zona euro asupra economiei globale şi sistemului financiar, transmite Reuters.
Indicele Dow Jones Industrial Average a finalizat în coborâre cu 1,58%, iar Standard & Poor's (S&P) 500 a pierdut 1,66%, în timp ce Nasdaq Composite s-a retras cu 1,73%.
Acţiunile financiare şi