Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Ne-am despărţit! Îi mai dau o nouă şansă?"

Publicat in Adevarul, joi 17 noiembrie 2011 ·

Chiar dacă se spune că ulciorul nu merge la apă de două ori, în relaţiile de cuplu s-ar putea să nu se aplice zicala. Sunt şanse să vă fie bine ca înainte, dar sunt şi câteva reguli pe care n-ar fi rău să le urmaţi pentru a o lua de la capăt împreună.

Când auzi vorbindu-se despre cupluri care s-au împăcat şi se înţeleg bine îţi vine să pufneşti în râs.

Mai gândeşte-te odată! Dacă s-au despărţit cândva înseamnă că au existat probleme, dar şi că au învăţat din cele întâmplate. Mai mult, o scurtă perioadă de separare ajunge să sudeze unele cupluri, să le facă mai puternice.

Confruntaţi-vă trecutul

Înainte de orice, pentru a scăpa de resentimente şi pentru a avea de învăţat ceva din experienţa prin care aţi trecut, ar fi bine să aveţi o discuţie despre ceea ce v-a despărţit odată.

Este un pas esenţial pe care trebuie să-l faceţi ca să aveţi o relaţie bună. Îndrăzneşte să-i spui ce te-a deranjat şi ce ţi-ar plăcea să schimbe în legătură cu asta. Propune-i să facă şi el la fel şi stabiliţi câteva reguli pe care să le respectaţi.

Citeşte articolul integral pe clickpentrufemei.ro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 25 minute
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 40 minute
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

LIVE Alegeri prezidențiale 2024. Primul tur are loc astăzi / Secțiile de votare din toată țara s-au deschis la ora 7:00 / Unde poți vota și când vom afla primele rezultate

HotNews acum o ora
Secțiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidențiale 2024 s-au deschis duminică dimineață. Scrutinul se desfășoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 până la ora 21:00. În momentul închiderii secțiilor de votare vom afla și primele re

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum o ora
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Prognoza meteo 24 noiembrie. Vremea devine predominant frumoasă. Unde vor mai fi ninsori

Adevarul acum 27 minute
Meteorologii anunță pentru duminică, 24 noiembrie, o vreme frumoasă. Temperaturile vor fi moderate pe timpul zilei, doar dimineața și în timpul nopții acestea vor fi temperaturi scăzute.

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum 59 minute
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 12 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 11 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°