Presiunile geopolitice la graniţa noastră, augmentate într-un mod explicit odată cu criza economică a emisferei vestice, ne vor forţa sa reconsiderăm de urgenţă atât alianţele existente, cât mai ales, să recalibrăm relaţionarea cu puterile emergente eurasianiste, neglijate nepermis de către o diplomaţie românească complexată şi deprofesionalizată.

Articol publicat în numărul 25 al revistei Foreign Policy România. Revista Foreign Policy România organizează astăzi, 17 noiembrie 2011, ora 16.30, in Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, o dezbatere cu tema: „România în contextul geopolitic mondial. Unde (mai) suntem noi?”. Evenimentul va avea loc cu prilejul lansării cărţii „Imperialism în postcomunism”, lucrare scrisă de CozminGușă.

Dar înainte de a prezenta pe scurt nişte opţiuni, consider potrivit să evoc câteva întâmplări particulare, contextualizate de opţiunea euroatlantică a României:

1. Sfârşit de an 2002, vizita istorică a lui George W. Bush la Bucureşti, ce marca practic accederea României în structurile NATO; cea mai tare afirmaţie-eveniment (alături, bineînţeles de curcubeu), cea prin care preşedintele american indica explicit rolul de „pod”, cu circulaţie pe ambele sensuri, pe care România trebuie să-l joace pe direcţia Washington-Moscova; rezultanta: o asistenţă de politicieni complexată de evocarea surprinzătoare a fostului „frate de la Răsărit” într-un asemenea context, respectiv un prim-ministru buimacit (Adrian Năstase), care spunea câteva zile mai târziu că n-a înţeles ce-a zis Bush (!), iar noi am înţeles că nici nu-l prea interesează…

2. Început de an 2005 şi anunţul entuziast al noului preşedinte Traian Băsescu că prima sa vizita externă va fi la Washington; cvasiconcomitent, se declanşează comunicări operative pe linia Kremlin-Casa Albă, soldate cu un telefon de la Washington către preşedintele Băsescu, care