Luni – ora de tenis. Marţi – ora de balet. Miercuri – antrenament la karate. Joi – limba engleză. Vineri – ora de înot, iar sîmbătă dimineaţa – ore de pictură. Cunosc mulţi copii al căror program săptămînal arată astfel: dimineţi petrecute pe băncile şcolii, lungi după-amiezi în faţa temelor şi seri alergate între săli de sport, de muzică sau de pictură.
Ştiu sau îmi imaginez (bune) motive pentru care sîntem gata să facem (mari) eforturi – financiare sau de timp – cu gîndul la completarea educaţiei copiilor noştri. Vrem să facă tenis, balet sau pictură, pentru că vrem să descoperim din timp un talent special şi să-l stimulăm. Pentru că activităţile în grup pot ameliora eventuale deficienţe de relaţionare sau de comunicare. Pentru că astfel îi ţinem departe de calculator sau televizor. Pentru că presiunea socială este atît de mare, încît ne gîndim că aptitudinile stimulate sau deprinderile dezvoltate în timpul acestor activităţi vor suna bine în viitorul lor CV.
DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajosLa fel de bine, însă, se pot inventaria o serie de motive pentru care n-ar fi rău ca din cînd în cînd să le dăm o vacanţă copiilor noştri. Un „liber“ de la aceste activităţi. Sau, măcar, să ne treacă prin cap să facem o selecţie, să le mai rărim. Să le abandonăm, chiar. Cînd? Atunci cînd copiii noştri nu au talent, dar sînt incluşi într-o grupă de excepţie (avînd în faţă rezultatele extraordinare ale colegilor, copilul îşi poate privi propriile realizări – de nivel mediu – ca pe un eşec). Sau cînd au talent, dar nu le face plăcere (fiindcă presiunea adulţilor din jur de a obţine succese răsunătoare înlocuieşte bucuria cu încrîncenarea). Cînd au şi talent, le şi place, dar nu au chef din diverse motive (oboseală, dor de timp liber fără „figuri impuse“, un eşec şcolar sau certuri cu colegul de bancă). Cînd noi, păr
