- Editorial - nr. 892 / 17 Noiembrie, 2011 Spre deosebire de perioada comunista, cand romanii erau conectati in jurul unui ideal la o viata intensa, indemnati mai mult sa munceasca decat sa gandeasca sau sa sporovaiasca, epoca postcomunista pare sa-i fi relaxat in asa masura incat o apatie generala s-a instalat pe intreg teritoriul patriei. Constatam cu tristete ca pe romani nu-i mai intereseaza aproape nimic. Nici daca s-ar sfarsi lumea sau daca ar cadea cerul. Le-au disparut pana si bruma de entuziasm pe care o mai aveau, nu mai au idealuri, proiecte, toate par a se fi pravalit intr-o imensa groapa a indiferentei melancolice. Preocupati insa peste masura de propria supravietuire, individuala, ei parca nu mai au nici tara si, chiar daca ar avea-o, nu pun prea mare pret pe ea. Comparand romanismul cu hungarismul, doua stari de spirit aflate in concurenta, constatam intre ele o diferenta ca de la cer la pamant. In vreme ce primul pare lesinat si fara vlaga, pe cale sa dea ortul popii, hungarismul se afla intr-o ascensiune alarmanta, extrem de agresiva, o renastere pe toate planurile si pe spatii extinse, Romania fiind terenul in care el se manifesta cel mai virulent, dar si cu cele mai dezastruoase efecte pentru noi. Banuim ca aceasta stare letargica in care ne "lafaim” fara sa ne pese nu este de azi, de ieri. Ea s-a simtit si manifestat si in alte perioade ale istoriei noastre, motiv pentru care am platit cu varf si indesat, vecinilor, mai apropiati sau mai indepartati, cu teritorii desprinse, dar si cu pretul libertatii noastre ca popor si natiune. Daca nu s-ar fi petrecut astfel lucrurile, marele pasoptist si poet, bistriteanul Andrei Muresanu, n-ar fi avut motive sa creioneze acel "Desteapta-te, romane!”, care a fost Marseillesa noastra in lupta pentru devenirea poporului roman, intr-o perioada de profunde transformari pe continentul european. Si iata ca indemnu