Liderii UDMR vor profita de amânarea definitivării proiectului de buget pentru săptămâna viitoare şi de perspectiva vacantării funcţiei de şef al Senatului, deţinută în prezent de Mircea Geoană, pentru a-şi spori şansele de a obţine mai mulţi bani la negocierile din coaliţie.
Potrivit unor lideri ai Uniunii, social-democraţii au făcut numeroase „avansuri" UDMR, încurajând asiduu nominalizarea unui candidat la şefia Senatului, care să se bazeze şi pe sprijinul PSD.
„Ne-au curtat şi cei de la PSD, dar noi suntem decişi să mergem cu PDL, să le votăm candidatul, cu condiţia să obţinem şi noi la negocieri ce ne-am propus. Vom insista pe buget şi pe îngroparea regionalizării, pe care nu numai noi şi minorităţile nu o vrem, ci nici chiar unii dintre democrat-liberali nu o înghit", a arătat unul dintre senatorii UDMR.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a spus că forma propusă pentru proiectul de buget pe anul viitor va fi reanalizată cu toţi miniştrii pentru eventuale realocări de fonduri până la sfârşitul săptămânii viitoare, arătând că există nemulţumiri legate de sumele repartizate unor ministere. Potrivit unor surse politice, în şedinţa de Guvern de miercuri, mai mulţi miniştri, în principal cei ai UDMR, s-au arătat nemulţumiţi de fondurile repartizate. Nemulţumiri există şi în rândul democrat-liberalilor, care i-au transmis premierului că a alocat fondurile insuficiente autorităţilor locale, de care depinde atragerea de voturi la alegeri.