Preşedintele american Barack Obama a dat asigurări joi că Statele Unite vor adopta măsuri "ferme" împotriva oricărei încercări de proliferare nucleară din partea Coreei de Nord, al cărei program nuclear îngrijorează Washingtonul şi aliaţii săi, relatează AFP. "Transferul de matriale nucleare de către Coreea de Nord către alte state sau entităţi va fi considerat o ameninţare foarte serioasă de către Statele Unite şi aliaţii noştri", a declarat preşedintele american în faţa Parlamentului australian, dând asigurări că într-un asemenea caz Washingtonul va "acţiona cu fermitate". "Vom imputa Coreei de Nord întreaga reponsabilitate pentru asemenea acţiuni", a subliniat el, adăugând că angajamentul Statelor Unite alături de Coreea de Sud rămâne neschimbat. Programul nuclear nord-coreean a fost sursa unor tensiuni importante în ultimii ani. Americanii încearcă, în prezent, să relanseze negocierile purtate între şase ţări asupra acestui program, şi anume China, Statele Unite, Japonia, Rusia şi cele două ţări coreene. Deschise în 2003, negocierile au condus la un prim acord în 2005. Dar ele se află într-un punct mort din decembrie 2008. Phenianul s-a retras în mod oficial de la negocieri în aprilie 2009, cu o lună înainte să efectueze un al doilea test nuclear, după cel din 2006. În plus, în 2010, Coreea de Nord a scufundat o corvetă sud-coreeană, Cheonan, iar apoi a bombardat o insulă sud-coreeană, provocând o criză internaţională.
Preşedintele american Barack Obama a dat asigurări joi că Statele Unite vor adopta măsuri "ferme" împotriva oricărei încercări de proliferare nucleară din partea Coreei de Nord, al cărei program nuclear îngrijorează Washingtonul şi aliaţii săi, relatează AFP. "Transferul de matriale nucleare de către Coreea de Nord către alte state sau entităţi va fi considerat o ameninţare foarte serioasă de către Statele Unite şi aliaţii noştri", a declarat