Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La sfârşitul lunii se joacă soarta lui Grigore Chiş la Broker Cluj: Ionescu şi Miron îl vor pe uşa din dos, SIF Muntenia îl susţine. Cine va câştiga?

Publicat in Ziarul Financiar, joi 17 noiembrie 2011 ·

Acţionarii Broker Cluj (BRK) se vor întruni la sfârşitul acestei luni pentru a decide dacă îl revocă sau nu din funcţia de director general pe Grigore Chiş, după ce Consiliul de Administraţie al societăţii a decis luna trecută sancţionarea şi desfacerea pe motive disciplinare a contractului de muncă al şefului Broker Cluj.

Tot atunci se vor alege şi cei cinci membri din Consiliul de Administraţie al societăţii care vor conducere firma de intermediere în următorii patru ani.

Directorul general al Broker Cluj, Grigore Chiş, a fost acuzat de Anton Ionescu, actualul preşedinte al societăţii şi unul dintre principalii acţionari, că a încălcat mai multe decizii ale conducerii administrative şi a prejudiciat societatea.

Reprezentanţii Departamentului de control intern din cadrul Broker Cluj au realizat o cercetare prealabilă a sesizărilor preşedintelui la adresa lui Chiş, au constatat unele abateri şi au recomandat în cazul acestora ca directorul Broker Cluj să fie sancţionat cu reducerea salariului pe o lună cu 10% în două dintre sesizări. Actualul Consiliu de Administraţie a decis însă revocarea lui din funcţie.

Printre acuzaţiile aduse lui Chiş se numără faptul că nu a cerut aprobarea Consiliului de Administraţie pentru realizarea unor tranzacţii cu acţiuni Erste Bank în valoare de 1,5 mil. lei, o parte din acestea fiind vândute după o săptămână în pierdere cu 12,9% faţă de preţul de cumpărare. Ionescu i-a mai imputat şefului Broker Cluj că nu a raportat către CA-ul societăţii cu privire la deplasările pe care le-a efectuat în străinătate.

Anton Ionescu, alături de Martin Miron, un alt acţionar şi membru CA al Broker Cluj, au votat în adunarea Consiliului de Administraţie pentru desfacerea disciplinară a contractului de muncă al lui Grigore Chiş. Reprezentantul SIF Muntenia a votat împotriva acestei decizii, iar alt membru al CA s-a abţinut.

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum o ora
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Armata israeliană afirmă că a lovit cartierul general al Hezbollah din Beirut / Nori groși de fum deasupra capitalei libaneze

G4Media acum 14 ore
Armata israeliană a declarat că a efectuat vineri o lovitură asupra cartierului general al grupării militante libaneze Hezbollah în suburbiile sudice ale Beirutului, potrivit agenției AFP. „IDF (armata) a efectuat o lovitură precisă asupra cartierul

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 9 ore
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 8 ore
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 11 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Proiectul de lege privind candidatura lui Iohannis a fost retras din Parlament. Stroe: Subiectul este închis / Declaraţiile preşedintelui lămuresc în totalitate situaţia

HotNews acum 12 ore
Purtătorul de cuvânt la PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat, vineri, că iniţiatorii proiectului care îi permitea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent la alegerile parlamentare au retras actul normativ, menţionând că subiectul este închis

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 10 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 10 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat în portul Wuhan. Gafa a fost acoperită de Partidul Comunist, dar descoperită de americani

Ziare.com acum 6 ore
Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat într-un port din Wuhan, iar Partidul Comunist a încercat să ascundă gafa luni de zile. Nava din clasa Zhou s-a scufundat în timpul construcției, incidentul fiind descoperit mai întâi

Radu Drăgușin a aflat consecințele. Cât timp lipsește după ce a luat roșu în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
în minutul 8 al meciului cu , din grupa unică de Europa League. Stoperul român va lipsi de pe teren o etapă.

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

15°/24°
lun.

11°/16°
mar.

13°/15°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

13°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

10°/16°
lun.

9°/16°
mar.

7°/16°