Ieri, în comuna Dognecea, a fost inaugurat corpul B al şcolii cu clasele 1 – 8. Din partea Consiliului Judeţean Caraş-Severin, a participat vicepreşedintele Costinel Ristache, deşi, iniţial, se anunţase prezenţa preşedintelui CJ Sorin Frunzăverde la eveniment, numeroase autorităţi locale şi judeţene.
Începute în urmă cu trei ani, lucrările de refacere la vechea clădire au fost finalizate acum, la două luni de la începerea anului şcolar. Vădit emoţionată, după ce a tăiat panglica inaugurală, Moisă Elena, primar al comunei a spus: ,,Renovarea acestei şcoli, de la vale cum o numesc localnicii, a fost un vis al meu de pe vremea când predam, ca şi învăţătoare, în această unitate şcolară. În această zi, visul mi s-a împlinit şi mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat.,,
Valoarea investiţiei s-a ridicat la 300.000 de lei, bani asiguraţi de Consiliul Judeţean Caraş - Severin, în colaborare cu Inspectoratul şcolar Judeţean şi Primăria Dognecea. Mobilerul modern, bănci, scaune şi catedre, urmează să vină în cursul săptămânii viitoare. În şcoală vor învăţa 116 copii, repartizaţi la ore în două schimburi: clasele 1 - 4 dimineaţa iar clasele 5 - 8, după-amiaza.