Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaura neagră din monopolul Poştei Române

Publicat in Romania Libera, joi 17 noiembrie 2011 ·

Compania Naţională Poşta Română, cel mai mare angajator al statului, cu aproape 34.000 de salariaţi, se află în lista societăţilor monitorizate de Guvern şi Fondul Monetar Internaţional care produc pagube în bugetul de stat. De altfel, CNPR figurează şi într-un studiu al Băncii Mondialereferitor la companiile paguboase deţinute de statul român, pierderile Poştei raportate la nuumărul de angajaţi fiind similare ce cele ale altui mare datornic CFR Marfă (pierderi/angajat de 3.000 lei). Pierderi cumulate În prezent, reprezentanţii companiei se laudă că au redus din „scurgeri” şi chiar au făcut un profit în trimestrul trei (puţin peste 100.000 de euro), dar pierderile din ultimii doi ani şi jumătate au însumat aproape 80 de milioane de euro. Toate acestea deşi CNPR se poziţionează, în lotul primelor zece firme de stat, cu afaceri însumând 328 milioane de euro. Ultima oară compania a înregistrat un modest rezultat pozitiv, în 2008, marcând un profit anual de nici 8.000 de euro. Managementul defectuos, dar şi cheltuielile nejustificate din ultimul deceniu au avut ca rezultat slabele rezultate financiare. Doar în ultimii şase ani, CNPR a schimbat nu mai puţin de patru directori generali. Reorganizarea şi eficientizarea serviciilor poştale a fost discutată an de an, şi deşi au fost semnate contracte de consultanţă cu firme specializate rezultatele nu prea au existat. De-a lungul anilor au existat interese din partea mai multor oameni de afaceri privind preluarea afacerilor Poştei Române. În anul 2000, Poşta Română a fost devalizată în urma unor asocieri cu bănci controlate de Sorin Ovidiu Vântu. Abia în acest an, ministrul Comunicaţiilor a anunţat „una dintre cele mai mari restructurări din istoria operatorului, atât din punct de vedere funcţional, cât şi structural”, proces care va implica desfiinţarea a 7 sucursale, 146 de posturi de conducere şi 454 subunităţi. Pentru a r

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Ministrul Sănătății: Am identificat unităţi sanitare în România unde, din 60 de prezentări la Urgențe, 50 de pacienţi au fost transferaţi în alte unităţi sanitare / În prezent, sistemul nu stimulează performanţa

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unităţi sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgenţe medicale şi chirurgicale, 50 de pacienţi au fost transferaţ

Jannik Sinner a câştigat, în premieră, turneul de la Wimbledon

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul mondial ATP, s-a impus duminică în finala turneului masculin de la Wimbledon, după ce l-a învins pe actualul număr doi mondial, spaniolul Carlos Alcaraz, tra

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 8 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum o ora
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 2 ore
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 9 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

26°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°